Consiliul Județean integrează șomerii pe piața muncii!

Cel mai important for din Caraș-Severin are în derulare mai multe proiecte care vizează latura socială a județului. Deși rata șomajului depășește cu puțin trei la sută, finanțările din bani europeni stimulează mai mult integrarea pe piața muncii a celor fără job.  

Consiliul Județean a fost astăzi gazda conferinței finale a proiectului „Sprijinirea șomerilor din Caraș-Severin pentru integrarea pe piața muncii”. Acesta a obținut finanțare în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 și a fost implementat de forul județean, alături de AJOFM și doi parteneri private.

„Județul are nevoie de asemenea proiecte, întrucât integrarea șomerilor pe piața muncii este un subiect extrem de important. De asemenea, e important să mai urmeze și altele, iar cel care se încheie astăzi să aibă finalitate, să aibă urmări pozitive în viața celor care au beneficiat de el. Consiliul Județean a susținut și va susține în continuare derularea proiectelor pentru că doar așa putem obține finanțare pentru astfel de probleme”, a declarat Ilie Iova, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Directorul din cadrul CJ, Victor Naidan, a precizat la rândul său că în perioada următoare se va încheia un întreg ciclu de proiecte finanțate prin POSDRU, până la începutul lunii octombrie fiind toate finalizate.

Ce a vizat proiectul de azi?
Prin „Sprijinirea șomerilor din Caraș-Severin pentru integrarea pe piața muncii” au fost consiliate 320 de persoane, iar 206 au fost puse în legătură cu angajatorii. 56 de beneficiari și-au găsit un loc de muncă. „Asta reprezintă 20 la sută dintre cursanți, iar procentul este semnificativ și reprezentativ poate și pentru județele în care sunt multe locuri de muncă disponibile. În plus, s-au înființat trei centre de integrare la Bocșa, Moldova Nouă și Oravița, care vor rămâne funcționale”, a declarat Tiberiu Toth, expert de implementare a proiectului.

În cadrul aceluiași POSDRU s-au oferit servicii de consultanță în vederea punerii bazelor unei afaceri. De acestea au beneficiat 73 de persoane, iar cinci chiar au demarat un business sau alte activități independente. S-au creat și mai multe grupuri de sprijin online pentru șomeri.

Valoarea proiectului depășește 2,1 milioane de lei, iar durata de implementare a fost de 18 luni.

În Caraș-Severin, rata șomajului era, la sfârșitul lunii august, de 3,85 la sută. Din cei peste 4.500 de șomeri înregistrați, aproximativ 700 sunt în Reșița.

Comments

  1. Podsekalnikov says:

    :))))))) funny shit, ,,piata muncii in Caras-Severin”. Bre, care piata a muncii ca e mai usor sa levitezi decat sa gasesti un loc de munca decent in Resita.

  2. Ana says:

    Cautam colaboratori in cel mai cautat program! Cautam urgent colaboratori pentru activitate part-time. Acesta este cel mai solicitat program de castiguri suplimentare la ora actuala, asa cum puteti observa si din multitudinea de anunturi. Oferim imediat contract de comision si instruire gratuita. Asiguram si indrumare pe tot parcursul activitatii. Cereti acum detalii la adresa de email:corana22@yahoo.com

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/