Comunitățile administrative din Valea Carașului sunt de departe mult mai puse pe treabă decât Consiliul Județean. Și asta, datorită faptului că în multe comune străzile au o stare mult mai bună decât surorile lor mai mari, drumurile județene.
Majoritatea comunelor din Valea Carașului și-au rezolvat problema drumurilor, făcând, în unele cazuri, de rușine forul județean. O parte dintre primari au reușit această performanță prin atragerea fie de fonduri europene, fie de fonduri guvernamentale.
O localitate care și-a rezolvat problema drumurilor comunale este și Ciuchici. Dacă în 2008, administrația din Ciuchici a încercat să rezolve problema drumurilor comunale prin atragerea de fonduri europene, prin Măsura 322, inițiativă ce nu a avut succes, în 2015 administrația locală a reușit să atragă fonduri guvernamentale pentru asfaltarea drumurilor comunale. Un proiect de peste 8 milioane de lei a fost finanțat de Ministerul Dezvoltării. În acest fel, în prezent, aproximativ 70% din proiect a fost finalizat. „Am reușit să obținem finanțare pe un program guvernamental pentru asfaltarea străzilor și amenajarea rigolelor pentru apele pluviale. Faptul că nu am reușit să câștigăm proiectul ce l-am depus în 2008 pe Măsura 322 pare să fi fost un avantaj. Atunci doar 40% din străzile comunale urmau a fi reabilitate, în timp ce proiectul pe fonduri guvernamentale rezolvă problema străzilor în proporție de 90%. Prin acest proiect am reușit să rezolvăm și problema podețelor și cea a rigolelor pentru apele pluviale”, a declarat, în exclusivitate pentru Express de Banat, șeful administrației din Ciuchici, primarul Ion Orbulescu.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157670753527854″]
Așadar, locuitorii din satele Ciuchici, Macoviște, Petrilova și Nicolinț vor beneficia de străzi la standarde moderne, cum de altfel ar trebui să existe peste tot în județ. Problema cetățenilor din aceste zone va rămâne tot starea drumurilor județene, care este una deplorabilă, în unele locuri accesul cu autoturismele făcându-se tot mai greu.