O regie bine gândită, care nu ar putea fi semnată decât de cineva cu intelectul și experiența politică a lui Sorin Frunzăverde, a fost pusă în operă magistral de oamenii pe care acesta îi joacă pe degete. Opinia publică este, practic, obligată să accepte o singură concluzie, indusă cu complicitatea oamenilor lui Mocioalcă, și anume că administrația județeană e dependentă de Frunzăverde, fie el și în concediu medical. Practic, e omul fără de care Consiliul Județean nu poate exista!
Consiliul Județean Caraș-Severin a intrat în istorie, fiind singurul din țară care a rămas fără niciunul din cei trei lideri: Sorin Frunzăverde, Ionesie Ghiorghioni și Ilie Iova. Practic, e total blocat. Încetarea mandatului lui Frunzăverde și plecarea lui Iova, forțată de depunerea candidaturii pentru Primăria Caransebeș din partea altui partid decât cel din care face parte, înainte ca aleșii județeni să desemneze prin vot alt vicepreședinte și înainte ca acesta să fie împuternicit de președinte ca ordonator de credite, i-au lăsat pe aleșii județeni fără putere legislativă. „Dreptul de semnătură din rândul demnitarilor nu-l va avea nimeni. Mai departe nici nu mai are cine să convoace vreo ședință, decât o treime din consilieri”, a explicat Darian Ciobanu, secretarul județului.
Cum s-a ajuns în această situație e foarte limpede. Președintele Frunzăverde, în momentul în care a intrat în concediu medical, i-a transferat dreptul de semnătură vicepreședintelui Iova. Acum, când acesta și-a pierdut calitățile de vice și de consilier județean, nimeni altcineva nu mai are drept de semnătură. L-ar fi avut în continuare Frunzăverde, numai că, vinerea trecută, acestuia i-a încetat mandatul, prin ordin al prefectului. Ordinul a fost semnat de Florența Albu exact în ziua în care Sorin Frunzăverde anunța în ziarul partidului prietenului social-democrat că va reveni luni la șefia CJ, pentru câteva ore, ca să împuternicească altă persoană, știind ceea ce avea să se întâmple cu Iova. Sau, mai degrabă, invers. În ziua în care prefectul a emis într-o liniște totală ordinul, Frunzăverde a anunțat prin canalele media apropiate că se va sacrifica pentru județ, că își va întrerupe concediul medical și va salva salariile celor peste 3.000 de angajați ai administrației publice locale. Luni dimineață, Express de Banat a anunțat însă că Sorin Frunzăverde nu mai e președintele Consiliului Județean, astfel că, indiferent dacă ieri se alegea sau nu un alt vicepreședinte, acesta nu ar fi fost decât de formă. Nu ar fi avut drept de semnătură, pentru că acest drept nu putea să i-l dea decât Frunzăverde! Cu alte cuvinte, pentru ca executivul să fie din nou funcțional e nevoie de Frunzăverde și de nimic altceva!
Un scenariu jucat perfect în urma căruia Frunzăverde e singurul câștigător. „Pot să vă asigur că plecarea mea nu o să fie atât de gravă cum se prezintă în ultima perioadă. Am convingerea că problemele vor fi rezolvate. Cu dreptul de semnătură e o problemă care cred că se va rezolva și asta după ultimele informații pe care le am, pentru că eu am fost delegat de către președintele Consiliului Județean să am drept de semnătură. Tot în baza legii, eu nu am dreptul să deleg pe nimeni cu acest drept de semnătură. Inițial a fost acel anunț prin care domnul Frunzăverde dorea să revină luni pentru o zi la lucru ca să mandateze o altă persoană ca ordonator de credite. Nu înțeleg, nu știu ce s-a întâmplat, pentru că, dacă de atâta timp nu s-a luat această decizie de revocare a domnului președinte din funcție, acum, după anunțul dânsului, care s-a produs cu câteva zile înainte, s-a produs și această revocare. Care de fapt încurcă, nu rezolvă problema ordonatorului!”, a explicat Ilie Iova, insinuând că prefectul Florența Albu ar fi trebuit să mai aibă răbdare cu emiterea ordinului de încetare a mandatului președintelui. Ca nu cumva angajații administrației județene să rămână fără salariu, Consiliul Județean fără conducere și, practic, fără de folos! În concluzie, Florența Albu ar fi vinovată de toate relele, pentru că nu a avut răbdare și nu a citit presa care face jocurile unora sau altora.
Pesediștii și-au declarat inutilitatea în tot acest joc, prin vocea liderului de grup, Ion Spânu: „Grupul nostru politic nu a votat pentru alegerea vicepreședintelui. Suntem consecvenți în ceea ce facem, în 2012 nu am avut propuneri, grupul nostru nu a participat la acele dezbateri, ca atare lăsăm la îndemâna grupului liberal să pună conducerea Consiliului Județean. Nici nu aveam voturile necesare, noi suntem nouă consilieri, dintre care unul a lipsit, fiind în spital, nici nu avea rost să ne implicăm în acest proiect”.
Secretarul județului, Darian Ciobanu, susține că ar exista totuși o soluție, de compromis, numai că timpul nu lucrează în favoarea angajaților. „Este o prevedere la Legea 215, în cazuri absolut fortuite, dar care nu îmbracă în tot speța noastră, și anume vacanța funcției de președinte, Consiliul Județean dizolvat, Ministerul Dezvoltării poate împuternici secretarul județului să îndeplinească inclusiv prin semnătură calitatea de ordonator de credite. Asta e soluția de compromis, voi gândi un memoriu în weekend pentru a-l trimite la minister. Ar fi o soluție de compromis, să putem plăti salariile. Suntem pionieri în asta la nivel de țară!” Mai aproape de realitate par însă zvonurile potrivit cărora ordinul prefectului va fi suspendat de către instanță și, atunci, Sorin Frunzăverde va putea salva cu adevărat situația!