Consilierul local PSD Radu Țoancă: Se vor înființa posturi de directori adjuncți în societățile Primăriei Timișoara special pentru cei din USR și PNL

Radu Țoancă, consilier local PSD, acuză USR și PNL că și-au împărțit posturile de directori la cele șapte societăți aflate în subordinea Primăriei Timișoara și că se vor înființa posturi de directori adjuncți special pentru a fi ocupate de membri ai celor două partide.

Doi directori ai unor societăți aflate în subordinea Primăriei Timișoara au fost schimbați, în ultimele luni. Astfel, modificări în conducere s-au făcut la Colterm, societatea de termoficare a Timișoarei, și la Piețe SA.

Radu Țoancă, consilier local PSD, susține că USR și PNL și-au împărțit deja posturile de directori în cele șapte companii administrate de Primăria Timișoara. Astfel, patru ar urma să fie conduse de oameni din USR și trei de cei din PNL. De asemenea, Radu Țoancă a precizat că ar urma să fie înființate posturi de directori adjuncți în aceste societăți special pentru membri din cele două partide aflate în alianță la Timișoara.

Am auzit că s-au tranșat de așa manieră jocurile între cei doi protagoniști (n.r. Alin Nica -PNL, președintele Consiliului Județean Timiș, și Dominic Fritz – USR, primarul Timișoarei), în sensul ca USR-ul să conducă patru din cele șapte societăți din subordinea consiliului local. Evident, dacă există director USR, să se înființeze un post de director adjunct pentru PNL. Și invers, trei societăți să le conducă PNL-ul și se vor înființa posturi de adjuncți pentru USR. Deci, cei doi au lăsat neînțelegerile pentru câteva clipe deoparte. După părerea mea, această alianță nu funcționează, este cea mai toxică alianță care a existat vreodată în Timișoara între USR și PNL”, a declarat Radu Țoancă.

Consilierul local PSD a mai precizat că a auzit că în această perioadă se pregătește un post de director adjunct la Piețe SA pentru o femeie din USR, astfel că organigrama ar urma să fie schimbată, pentru a se putea înființa noul post. În acest moment, Piețe SA este condusă de Liviu Cocean (PNL), după ce vechiul director, Ionuț Nasleu, a fost schimbat din funcție.

Se schimbă organigrama și se înființează un post de director adjunct la Piețe. Concursul va fi organizat pe baza OUG 109, este o comisie formată din trei useriști și doi peneliști, alcătuită de trei luni. Sper să fie aceste concursuri corecte, nu vreau să insinuez nimic în acest sens”, a adăugat Radu Țoancă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/