În cursul zilei de ieri, joi, 11 martie, Judecătoria Reșița, în dosarul cu nr. 1002/261/2020, a pronunțat o sentință prin care a validat toți consilierii locali aleși de către cetățenii orașului de la malul Dunării în cadrul scrutinului electoral din toamna anului trecut.
Dacă pentru celelalte formațiuni politice, validarea nu reprezenta o problemă, pentru aleșii locali ai Stângii, soluția a fost așteptată cu emoție având în vedere neîndeplinirea unor condiții de fond și de formă.
Prezentăm mai jos un fragment din sentința civilă emisă de instanța de fond:
„Validează mandatele următorilor consilieri locali declaraţi aleşi conform Procesului-verbal privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor şi atribuirea mandatelor pentru consiliul local la alegerile locale din data de 27.09.2020 – Secţiunea h.: 1) SOROCEANU RAMONA, pentru Consiliul Local al oraşului Moldova Nouă propus de Partidul Social Democrat, 2) BĂLĂŞOIU NARCIS MARIAN, pentru Consiliul Local al oraşului Moldova Nouă propus de Partidul Social Democrat, 3) IANOŞEVICI GIOCA, pentru Consiliul Local al oraşului Moldova Nouă propus de Partidul Social Democrat, 4) NOVĂCESCU TONI, pentru Consiliul Local al oraşului Moldova Nouă propus de Partidul PRO România, 5) VIZITIU VIOREL, pentru Consiliul Local al oraşului Moldova Nouă propus de Partidul National Liberal, 6) ALMĂJAN LAVINIA GABRIELA, pentru Consiliul Local al oraşului Moldova Nouă propus de Partidul National Liberal, 7) CÂRPIAN GHEORGHE, pentru Consiliul Local al oraşului Moldova Nouă propus de Partidul National Liberal, 8) DODOI MICHAEL, pentru Consiliul Local al oraşului Moldova Nouă propus de Partidul National Liberal, 9) MOISEŞ VICTOR ADRIAN, pentru Consiliul Local al oraşului Moldova Nouă propus de Uniunea Sârbilor Din România , 10) PETCO RADOSLAV, pentru Consiliul Local al oraşului Moldova Nouă propus de Uniunea Sârbilor Din România , 11) CIOLOCA PAVEL GHEORGHE, pentru Consiliul Local al oraşului Moldova Nouă propus de Uniunea Sârbilor Din România , 12) ARTENIE ADRIAN, pentru Consiliul Local al oraşului Moldova Nouă propus de Partidul Ecologist Român , 13) BĂLEANU EUGEN, pentru Consiliul Local al oraşului Moldova Nouă propus de Partidul Verde, 14) ŢIŢIRIGĂ DĂNUŢ CRISTIAN, pentru Consiliul Local al oraşului Moldova Nouă , Candidat Independent Invalidează mandatul de consilier local al numitului TORMA ADRIAN CONSTANTIN, din partea Partidului Social Democrat (poziţia 1 pct. h). Invalidează mandatul de consilier local al numitului DAVID –IZVERNAR PETRU VALENTIN, din partea Partidului Social Democrat (poziţia 3 pct. h). Invalidează mandatul de consilier local al numitului CHISĂLIŢĂ ION, din partea Partidului National Liberal (poziţia 7 pct. h). Validează mandatele supleanţilor următorilor consilieri locali conform Procesului-verbal privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor şi atribuirea mandatelor pentru consiliul local la alegerile locale din data de 27.09.2020 – Secţiunea h.: 1) BÂNDU IONEL, pentru Consiliul Local al oraşului Moldova Nouă propus de Partidul Social Democrat. 2) NISTORAN ROXANA, pentru Consiliul Local al oraşului Moldova Nouă propus de Partidul Social Democrat. 1) POCOL DUMITRU, pentru Consiliul Local al oraşului Moldova Nouă propus de Partidul National Liberal. În temeiul art. 114 alin. 5 OUG nr. 57/2019 încheierea se comunică de îndată prefectului şi secretarului general al oraşului Moldova Nouă, pentru ca în prima zi lucrătoare ulterioară comunicării încheierii, secretarul general al oraşului Moldova Nouă să informeze consilierii locali declaraţi aleşi cu privire la validarea mandatelor lor, supleanţii acestora cu privire la invalidarea mandatelor consilierilor locali declaraţi aleşi şi partidele politice sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale. Încheierea se comunica şi numiţilor TORMA ADRIAN CONSTANTIN, DAVID –IZVERNAR PETRU VALENTIN şi CHISĂLIŢĂ ION”.
Hotărârea instanței nu este una definitivă. Rămâne de văzut dacă soluția va fi contestată sau nu, apelul putând fi formulat în termen de trei zile de la comunicare.