Consilierii locali ne lasă şi fără bani, şi fără fotbal!

Întâlnirea dintre primarul Mihai Stepanescu şi Cătălin Rufă nu a liniştit deocamdată apele în Valea Domanului, deşi ambii au declarat că îşi doresc ca Metalul să continue să joace la Reşiţa.

Patronul a trimis, aşa cum a convenit cu reprezentanţii municipalităţii, strategia pentru noul sezon, strategie care se bazează pe susţinerea financiară stabilită iniţial şi aprobată de Consiliul Local. Municipalitatea insistă însă pe reducerea bugetului alocat clubului de fotbal la jumătate. Totodată, nu renunţă la preluarea acţiunilor deţinute de Rufă. „Eu am comunicat punctul meu de vedere legat de posibilitatea cedării acţiunilor către Consiliul Local. Legat de sumă suntem de acord cu toţii, doar că eu nu pot accepta termenul de zece ani. Eu vreau să rămân la Reşiţa, am făcut o strategie, nu vreau decât să se respecte termenii asocierii dintre mine şi Consiliul Local. Sunt convins că lucrurile se vor aşeza, cel puţin eu aşa îmi doresc”, a declarat Cătălin Rufă.
Mingea e în terenul consilierilor locali, care întârzie să reacţioneze vizavi de situaţia din Valea Domanului. Cert este că oprirea finanţării a creat haos la Metalul, iar municipalitatea poate plăti despăgubiri uriaşe dacă situaţia se va prelungi şi va afecta participarea echipei în campionat. Restanţele administraţiei publice locale se apropie de 6 miliarde de lei vechi. „Aştept să intre banii. Clubul are datorii în momentul de faţă, dar acestea nu depăşesc totalul restanţelor pe care le are Consiliul Local faţă de noi”, a explicat Rufă. Potrivit prevederilor contractuale, acesta ar putea pleca în momentul de faţă cu echipă cu tot de la Reşiţa  şi cu o grămadă de bani. Iar sumele cresc de la o zi la alta. În plus, tot mai mulţi jucători depun memorii la federaţie şi au toate şansele să plece gratis de la Metalul, ceea ce ar face ca daunele interese să golească bugetul local.

Comments

  1. Robert says:

    Ce au facut politicienii nostrii bun in orasul Resita>> ca sa faca si acum??????Nula la nula sau nimic la nimic>> asta au facut!Nu trebuie sa avem mari asteptari pentru ca: ei cum au fost tot asa vor si decide.Realizarile si modernizarile sunt dupa felul si asemanarea gospodarilor alesi!

  2. Kalashnikov says:

    Jurnalistul lui peste prajit,din articolul tau reiese ca administratia locala este detinatoarea clubului in intregime. si a datoriilor!!!Rufa nu are nici o datorie???? aceste datorii sunt facute doar din cauza primariei?unde sunt banii celuilalt actionar??????AAAAaaaaa,am inteles,in vila de la Snagov!Iar ai primit o prima de la sclavul de rufa sa scrii articolul.Strategia trebuia sa o trimita in 2 zile,nu in 2 saptamani bai sclavete.Esti fericit acum,ai mai lins ceva in partea dorsala a rufei….Mi-e scarba de jurnalisti ca tine baiete!!!

  3. Resitean says:

    Poza de la acest articol spune absolut totul.Ziaristul imbina perfect poza cu indolenta consilierilor locali si cu starea de facto de la acest moment din Valea Domanului.Jucatorul cazut la pamant ne trimite la realitatea cruda pe care o traim noi Resitenii in momentul de fata.Este poza similara cu ce vad in realitatea cotidiana a orasului nostru.

  4. Suporter din tribuna says:

    rufa daca e baiat destept si are avocat de isprava poate sa obtina daune interese deosebit de mari.toate sicanele la care a fost supusa intreaga echipa va conduce la aceasta hotarare a judecatorilor.

  5. ion din balon says:

    Da pana la urma Rufa asta a venit cu vreun ban la echipa asta a voastra? Sau va trage in teapa tot pe banii vostri :)))

  6. Rossoner says:

    UEM RESITA LA PAMANT , SORIN FRUNZAVERDE KO,IONESIE GHIORGHIONI CA SI INTEMNITAT. INTRO UNITATE RELATIV SCURTA DE TIMP, FOARTE MULTE RELE AU IESIT LA LUMINA.SPRE CE NE INDREPTAM FRATILOR? NU MAI CONSTRUIESTE NIME NIMIC IN ACEST ORAS? OARE TOTI SUNT DE ACEIASI CATEGORIE???????

  7. geo says:

    cati dintre voi,suporterii lu peste,sunteti de acord sa ajutati financiar echipa,cumparand un abonament anual??? de gura vi-s buni!!!resitean si suporter din tribuna,sunteti unul si acelasi?pupincuristul autor al articolului?

  8. alt resitean says:

    Daca Rufa este vinovat, atunci sa descurce lucrurile CEL CARE L/A ADUS!Adica , cel care se pricepe la toate si nu asculta de nimeni, care suspecteaza pe toti, numai el este corect!Iar ziaristii care mai arata adevarul despre “soarele Resitei”, sunt huliti de pupincuristii lui(vezi mai sus, Kala..)

  9. GRN says:

    nu este corect ca odata adusa echipa aici, rufa sa plece cu aceasta in alta parte.pe deasupra sa mai fim nevoiti sa dam si despagubiri .este de neconceput dupa parerea mea ca echipa si locul de liga 2 a sa fie lasate lui rufa.probabil ca stie acest individ ce face daca pleaca cu locul de liga 2 a si echipa, de aici.sigur ca pana la proba contrarie ,fiecare are dreptate.eu inclin sa cred ca rufa are contract beton si in mod sigur din ce am auzit se va alege cu minim un milion doua sute de mii lei plus daune interese asa cum arata stanciu.stanciu e baiat destept si ar trebui sa ne punem bine cu el ca acest om vrem sau nu are veleitati de ziarist care ataca tot ce misca in acest judet.constat ca el nu este setat pe un anumit oficial de-al nostru. el pur si simplu isi cam face treaba in limitele normalului,uneori putin exagerat.eu propun sa-l imblanzim pe acest ziarist fara tata si fara mama, lovind in tot ce misca rau in judetul nostru.ce pierdem daca-l atragem de partea noastra?????????????????????

  10. Un om de langa primar/ care stie multe says:

    Nu cred ca va face continuitate cu Catalin Rufa deoarece nicunul dintre cei doi nu vor fi avantajati.Noi vom cumpara actiunile majoritare ale domnului Rufa si ne vom continua activitatea de sine statatore, aici unde doresc multi , AICI IN VALEA DOMANULUI.Acesta sa fie de bun augur pentru ce ne dorim din partea tuturor consilierilor si a primariei in ansamblul ei!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/