Consilierii locali din Reșița au „reaprins” gazul pentru locuitorii din Moniom, Doman, Secu și Cuptoare

gas tap with pipeline system at natural gas station.

Extinderea rețelelor de gaz la peste 1.000 de gospodării din 4 cartiere ale Reșiței a fost readusă în actualitate la finalul lunii august. 

Studiul de fezabilitate întocmit încă din anul 2019 de o firmă din Timișoara, care a avut nevoie de modificări în anul 2020, a fost readus în atenție acum. Consilierii locali reșițeni s-au reunit în ședință de îndată în 25 august pentru a modifica hotărârea din 15 decembrie 2020. De această dată, ca răspuns la solicitarea de clarificare transmisă Reșiței de către Comisia de evaluare a din cadrul POIM, în document va fi menționată atât sursa de finanțare, cât și valoarea neeligibilă a proiectului care va fi suportată din bugetul local.

Suma totală pentru extinderea rețelei de gaz în Moniom, Doman, Secu și Cuptoare este de 23,49 de milioane de lei (TVA inclus), din care aproape 18,7 milioane de lei vor fi asigurați prin Programul Operațional Infrastructură Mare, iar 676.000 de lei (bani eligibili) și 4,12 milioane de lei (bani neeligibili) vor fi acoperiți din bugetul orașului.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Odată cu implementarea proiectului, 1.132 de gospodării din cele 4 cartiere vor fi racordate la gaz, fiind vorba despre 31.617 metri liniari de rețele (6.697 în Moniom, 10.220 în Doman, 14.700 în Secu și Cuptoare).

Proiectul de hotărâre a primit vot favorabil din partea tuturor celor 13 consilieri locali prezenți la ședința de îndată.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/