Consilierii locali din Oțelu Roșu își asumă riscuri penale de dragul viceprimarului Enache!

Dragoș Enache nu este speriat de pierderea funcției publice de viceprimar al orașului Oțelu Roșu. Chiar dacă primarul Mălăiescu a fost obligat să prezinte spre aprobare decizia justiției cu privire la destituirea din funcție a lui Enache, conform solicitării ANI, aleșii locali s-au abținut sau au votat împotrivă în luna decembrie, astfel că proiectul de hotărâre nu a trecut. Cazul poate deveni penal, dacă aleșii locali nu iau în considerare o decizie definitivă a instanței de judecată, spune primarul Luca Mălăiescu.

Pe de altă parte, viceprimarul Enache spune că nu se teme nici dacă hotărârea va fi supusă aprobării în ședința de Consiliu Local din luna ianuarie, menționând că sunt probleme cu completul de judecată care a emis hotărârea definitivă, astfel că nu știe ce se va întâmpla, dar este sigur că lucrurile nu se vor schimba prea curând.

Pe de altă parte, primarul Luca Mălăiescu ne-a precizat că nu știe nimic de acest lucru și el, ca inițiator de proiecte de hotărâre, trebuie să supună din nou la vot decizia Agenției Naționale de Integritate, bazată pe o hotărâre definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar dacă aleșii locali nu o vor aproba, o vor face pe răspunderea lor pentru că este caz penal:

„Decizia o vor lua consilierii locali în ședința din această lună. Dacă ei nu își dau acceptul, domnul viceprimar va rămâne în funcție, dar își asumă fiecare consilier riscurile ce decurg din această decizie. În momentul când nu pui în aplicare o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, definitivă și irevocabilă, cu siguranță este un caz penal. Eu nu cred că toți consilierii locali sunt în măsură să ia act de decizia ANI, dar, repet, își asumă fiecare un risc”, ne-a declarat primarul Luca Mălăiescu.

Reamintim că dosarul 2111/115/2015 de Contencios Administrativ și Fiscal era întocmit pe două învinuiri, incompatibilitate și conflict de interese. Dosarul a fost disjuns în baza comunicării făcute de Registrul Comerțului prin care se menționează că Dragoș Enache nu a deținut și nu deține calitatea de asociat sau administrator în nicio societate comercială, astfel că a rămas doar un cap de acuzare privind conflictul de interese. Și asta pentru că Dragoș Enache a primit din partea Primăriei Oțelu Roșu un apartament ANL, deși el făcea parte din comisia de soluționare a cererilor pentru locuințe ANL. Enache a renunțat la acel apartament la scurt timp.

Menționăm că prin decizia nr. 3.774, Înalta Curte de Casație și Justiție „respinge contestaţia în anulare formulată de contestatarul Enache Dragoş împotriva deciziei nr. 2432 din 11 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică din 6 noiembrie 2018”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/