Consilierii județeni din Timiș, undă verde preluării taberelor școlare

tabara scolara de la bogda, judetul timis

Aleșii în funcție ai județului Timiș au aprobat, marți, cinci hotărâri prin care solicită transferul taberelor Poieni Sat, Poieni Strâmbu, Herneacova, Chevereșu Mare și Bogda din domeniul public al statului în administrarea județului.

Astfel, CJ Timiș își propune să declare taberele școlare un drept bun de interes public județean, apoi să acceseze fonduri europene cu ajutorul cărora să le reabiliteze și modernizeze.

Programul de finanțare europeană pe care intenționează să îl acceseze CJT este Programul Regional Vest. Județele din vestul țării pot obține finanțări de până la 3 milioane de euro pentru modernizarea spațiilor de cazare, de servire a mesei, creării de facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă și dezvoltării de spații educaționale și recreative.

Pentru accesarea acestor fonduri, este obligatoriu ca județul Timiș să aibă drept de proprietate sau administrare asupra taberelor. Documentațiile trebuie depuse la faza de Proiect tehnic cu Autorizație de construire. După reabilitare, taberele vor putea deveni centre de agrement moderne, potrivite pentru toate categoriile de utilizatori, inclusiv persoane cu nevoi speciale.

CITEȘTE ȘI: CJ Timiș vrea să reabiliteze cel puțin o tabără școlară cu bani europeni

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/