Congresul PSD, o întrunire de gașcă, o grămadă de prădători!

Sunt aliați în Consiliul Județean Caraș-Severin, dar asta nu-l împiedică pe Paul Purea să desfiițeze pur și simplu PSD-ul după congresul de sâmbătă, la care Viorica Dăncilă a fost aleasă președinte.

Doctorul a făcut câteva „observaţii” referitoare la „adunătura” pesediştilor folosind cuvinte mai mult decât dure. „Într-o ţară normală, cu un popor normal şi sănătos, o astfel de grămadă de prădători de câmp naţional n-ar trebui nici măcar să existe, darămite să mai aibă dreptul şi la întruniri de gaşcă!”, a început PMP-istul atacul furibund.

Purea a trecut apoi la Legea Lustraţiei, despre care spune că trebuia aplicată încă din 1990 și că orice legătură cu regimul comunist ar fi trebuit să atragă interzicerea ocupării vreunei funcții de interes public pe o perioadă de 30 de ani. „Trebuia să fie instituite tribunale speciale întru pedepsirea zeloşilor comunişti, securişti, torţionari! Nu există, nu a existat comunist, securist, torţionar, fesenist, pesedist bun sau rău, toţi cei care au aparţinut/aparţin acestei specii (inclusiv simpatizanţii lor) sunt de aceeaşi pseudocalitate umană. Fiecare dintre aceştia a distrus (prin furt, idioţenie, licheism), mai mult ori mai puţin, prezentul şi viitorul Naţiunii Române. Ei şi asociaţii lor! Să fie foarte clar: nu există diferenţe între subiecţii «adunăturii». Oricare femeie din PSD este egală, sosia lui Dăncilă, orice bărbat din PSD este reprezentarea biologică şi de caracter a lui Marian Oprişan, hârţogul de Vrancea”, a comentat Paul Purea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/