12 elevi din Timiş au obţinut anul acesta 10 pe linie la examenul de Bacalaureat. Doi dintre ei sunt din Lugoj, colegi la acelaşi liceu, „Coriolan Brediceanu”, în aceeaşi clasă, la secţia matematică-informatică. Aceştia sunt Sergiu Novac şi Anda Subţire.
Sergiu Novac este de departe cel mai bun elev al liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj din ultimul deceniu, cu nota 10 la română, matematică şi fizică. Fiind un elev olimpic internaţional la matematică, nu a mai fost nevoie să susţină proba la această materie. Este medaliat cu argint la Olimpiada Internaţională de Matematică din Anglia şi are două medalii de argint la Balcaniadă, la aceeaşi materie. La Olimpiada Naţională de Matematică a ieşit de trei ori pe locul 1.
Matematica nu mai are niciun secret pentru elevul lugojean, însă acesta a confirmat acum că nici româna, nici fizica, unde a reuşit să obţină 10 curat la examenul maturităţii. Secretul? Muncă multă şi constantă.
„Am muncit mult, am simţit că trebuie să învăţ foarte mult. Nu am putut să zic că o să meargă şi aşa. Dar a ieşit mai bine decât mă aşteptam. Având în vedere situaţia generată de coronavirus, am avut mai mult timp să învăţ. Poate a ieşit ceva bun şi din asta. Am renunţat câteodată la lucruri normale pe care le făceau colegii mei, ieşiri în oraş cu prietenii, dar eram conştient că fac asta pentru mine şi pentru viitorul meu şi nu am regretat niciodată.”, a declarat Sergiu Novac pentru Express de Banat.
Elevul olimpic lugojean se va îndrepta foarte probabil spre Universitatea Oxford din Anglia.
Tot 10 pe linie a obţinut şi colega lui de clasă, Anda Subţire. Chiar dacă nu are rezultatele lui Sergiu pe plan naţional şi internaţional, 10 pe linie la Bacalaureat este întotdeauna un motiv de mândrie. Anda a susţinut probe la limba română, matematică şi anatomie.
„Sincer nu mă aşteptam să iau 10 chiar la toate materiile. Totuşi, nu a fost o surpriză foarte mare. Eu am muncit din clasa a V-a ca să ajung la acest nivel. E o muncă constantă, dar în clasa a XII-a am învăţat şi mai mult, chiar dacă a fost acest an mai dificil. Nu ştiam sigur dacă dăm sau nu Bacalaureatul, dar nu am renunţat.”, a precizat eleva de 10.
Anda dă şi sfaturi elevilor ambiţioşi care vor să-i calce pe urme în anii care vor urma. „Să aibă încredere în ei şi să nu se dea bătuţi, pentru că vor fi multe momente în care poate se vor simţi copleşiţi. Dacă vor fi momente de cumpănă, să reflecteze asupra propriei lor valoare şi să nu renunţe.”, a precizat Anda Subţire.
În ceea ce priveşte studiile universitare, Anda se va îndrepta spre Facultatea de Matematică de la Cluj.