Conferință internațională de antreprenoriat cultural găzduită de UVT împreună cu „Sonning Music Performance”

export (1)
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Timp de trei zile, Universitatea de Vest din Timișoara, împreună cu partenerul din Norvegia „Sonning Music Performance”, a fost gazda  unui amplu eveniment cultural realizat în cadrul proiectului „Stimularea atitudinilor inovatoare și antreprenoriale pentru artele spectacolului în învățământul superior TM 2023 1st edition”.

Proiectul, ce beneficiază de un grant în valoare de 75.400 €, prin fonduri SEE comune din Islanda, Liechtenstein și Norvegia, a urmărit dezvoltarea de bune practici și metode inovative în domeniul antreprenorialului, muzicii și artelor spectacolului, prin intermediul schimbului de experiență și a cooperării bilaterale dintre reprezentanți ai unor instituții și organizații din România și Norvegia.

Programul complet, din 29-31 mai, a inclus participarea unor delegații reprezentând și sectorul universitar de business creativ din Norvegia, Finlanda, Regatul Unit al Marii Britanii, Danemarca, Olanda și Irlanda. Evenimentele susținute au fost realizate și prin participarea NOROCC (Norwegian – Romanian Chamber of Commerce), având ca parteneri norvegieni implicați Sønning Music Performance, respectiv DAC Music Performance și Romanian Chamber Orchestra.

În seara zilei de 29 mai, programul participanților a conținut și participarea la încheierii unei rezidențe artistice implementate de DAC Music Performance, în parteneriat cu Asociația Industrii Creative, susținute ca inițiativă bilaterală între România și Norvegia prin programul RoCULTURA.

Acest eveniment a constat într-un concert interdisciplinar susținut de pianistul Dragoș Cantea, soprana ucraineană Olena Androsiuk, și cu un invitat special în persoana actorului timișorean Darie Doklean, iar repertoriul a fost format din opusuri de Edvard Grieg, Henrik Ibsen, precum și Mihai Eminescu sau George Enescu.

Muzeul TM

În cadrul proiectului au participat peste 150 de persoane interesate de cultură, antreprenoriat și artă. Evenimentele au fost transmise inclusiv live prin sistem video-stream.

Au fost urmăriți și atinși toți indicatorii proiectului, asumați în cererea de finanțare.

Notă:

Granturile SEE și norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Norvegiei pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă. Sunt două obiective generale: reducerea disparităților economice și sociale în Europa și consolidarea relațiilor bilaterale între statele donatoare și 15 state UE din centrul și sudul Europei și statele baltice. Cele trei state donatoare cooperează îndeaproape cu UE în baza Acordului privind Spațiul Economic European (SEE). Între 1994 și 2014, statele donatoare au contribuit cu €3,3 miliarde prin scheme consecutive de grant. Pentru perioada 2014-2021, Granturile SEE și norvegiene se ridică la €2,8 miliarde. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/