Promisiuni deșarte pentru Valea Țerovei

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

De mai mulți ani, una dintre fabricile din grupul lui Adrian Chebuțiu și Adrian Preda, Velo City vinde iluzii administrației publice locale, dar și reșițenilor, cărora le promite sute de locuri de muncă. Toate acestea, la fel ca și alte angajamente ale UCM Group, întârzie să se concretizeze.

Velo City a închiriat cinci hectare de teren în Valea Țerovei, în urmă cu mai mulți ani. Promisiunea conducerii, aceea de a crea câteva sute de joburi și de a da drumul investiției la Sport City se tot amână de la un an la altul. Nu demult, directorul socetății, Marius Mihăilă, alături de directorul general al UCM Group, Adrian Preda, s-au prezentat în fața fostului consiliu local, vânzându-le aceleași iluzii. De atunci, niciunul dintre cei doi nu a mișcat un deget, ca să concretizeze frumoasa hală din Parcul Industrial.

publicitate online in ziar Express de Banat

Conform noului plan de dezvoltare a fabricii, VeloCity este pe punctul de a demara și implementa o serie de proiecte punctuale legate de producția de componente (jante, țevi de șa. ghidoane). Într-un context mai larg de dezvoltare, compania a solicitat și primit în concesiune 5 hectare de teren în Parcul Industrial Valea Țerovei Reșița, cu scopul de a transforma, în cel mai scurt timp, VeloCity în SportCity. Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 9 milioane de euro, reprezentând cea mai importantă investiție din Reșița, de după 1989”. Aceasta este descrierea pe care conducerea a postat-o pe site-ul Velo City.

Primul investitor
Chiar și acum, oficialii societății tatonează terenul, fără să avanseze cu investiția. Din când în când, mai organizează câte o bursă a locurilor de muncă, ca să dea bine la imagine. Salariile mici și regimul „totalitar” din societate îi fac pe oameni să își dea demisia rând pe rând, astfel că acesta este, de fapt, motivul pentru care au loc desele recrutări de personal. Până când Velo City dă startul investiției, așa cum a promis, în Valea Țerovei a apărut și primul investitor real.

Am emis prima autorizație pentru SC Favorit Serv. Com. La Reșița se vor produce fabricate de rigips și se vor crea între 50 și 60 de locuri de muncă. Încă aștept un răspuns de la Velo City, însă. Le-am concesionat 5 hectare de teren și au tot cerut prelungire de termene. La schimb, nu au adus niciun proiect”, a declarat primarul Reșiței, Mihai Stepanescu.

banner td

Investiția Sport City, în valoare de 9 milioane de euro, ar fi trebuit să fie gata la finele lui 2012 sau cel mai târziu în primăvara acestui an și să creeze 450 de locuri de muncă, potrivit promisiunilor pe care le-a făcut Marius Mihăilă, directorul societății, la conferința de presă pe care a susținut-o cu prilejul montării bicicletei cu numărul 500.

 

 

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/