După aproape doi ani de așteptări, procese și tensiuni, la fosta Universitate „Eftimie Murgu”, astăzi Centrul Universitar „Babeș-Bolyai”, lucrurile intră în normal. Acest lucru se datorează conducerii universității clujene care a îndreptat o nedreptate comisă de fosta conducere a UEMR care, în luna mai 2019, a luat două hotărâri năucitoare pentru o universitate: a redus săptămâna de lucru la 4 zile pentru a face economii, și a tăiat salariile angajaților cu 20%.
În numele a 41 de cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic, liderii Sindicatului FIRES din UEMR au atacat în instanță cele două măsuri, cerând anularea lor și recuperarea drepturilor bănești cuvenite pentru cele cinci luni în care măsurile Senatului UEMR și-au produs efectul. În cele din urmă, sindicaliștii au obținut câștig de cauză, printr-o decizie definitivă a Curții de Apel Timișoara, numai că fosta conducere a refuzat să dea curs deciziei instanței de judecată.
După preluarea prin absorbție a universității reșițene de către Universaitatea „Babeș Bolyai”, liderii de sindicat au repus pe tapet povestea cu reducerea abuzivă a salariilor. Receptivă la problemele salariaților, conducerea UBB a reacționat prompt, prin vocea rectorului prof. univ. dr. Daniel David: „Ne exprimăm regretul față de aceste situații, pe care le considerăm datorate cu precădere unei slabe finanțări, și vă aducem la cunoștință pe această cale că Universitatea Babeș Bolyai nu a înregistrat în 10 ani nicio întârziere la plata unor drepturi salariale acordate angajaților în baza unor hotărâri judecătorești. (…) Direcția Generală Administrativă lucrează deja la identificarea soluțiilor precizate anterior, astfel încât, într-un termen rezonabil, vă vom comunica aceste soluții”.
Se întâmpla la sfârșitul lunii noiembrie 2020. Săptămâna aceasta a venit și soluția compensatorie, cei 41 de sindicaliști primindu-și drepturile salariale tăiate abuziv. Este vorba de sume cuprinse între 5.000 și 14.000 de lei, în funcție de salariul fiecăruia. În total, 1,5 milioane de lei pe care UBB i-a achitat fără să crâcnească.
„Doresc, pe această cale, să mulțumesc conducerii UBB care a dat dovadă de respect față de litera și spiritul legilor în vigoare, aplicând elementele promise în Protocolul de fuziune prin absorbție cu UEMR. Victoria de astăzi nu este doar a sindicaliștilor din FIRES, este victoria legilor asupra arbitrariului, asupra tiraniei, asupra bunului plac și a relei voințe. Oliver Cromwell, Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei: 1653-1658, spunea că regii și tiranii nu trebuie loviți decât la cap. Acest lucru l-am făcut în trecut și îl vom face pe viitor ori de câte ori va fi nevoie, desigur în mod legal”, se arată într-o postare pe Facebook semnată de președintele Sindicatului FIRES, lect. dr. Cristian Rudolf.