Bilanț la DIICOT după 27 de percheziții în vestul țării: 45.000 de pachete confiscate și 39 de persoane reținute

În cursul zilei de joi, 18 februarie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Caraș–Severin au efectuat un număr de 27 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Caraș-Severin, Timiș, Arad și Mehedinți, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Potrivit comunicatului de presă al procurorului DIICOT, pe fondul destrămării unor grupări infracționale locale ce alimentau piața neagră a țigărilor de contrabandă, coroborat cu cererea de pe piață, pe raza județului nostru și-au făcut apariția persoane din alte județe care acționau cu scopul de a alimenta această piață neagră. Pentru funcționarea afacerii ilegale aceste persoane au apelat la localnici, unii dintre aceștia cu antecedente în materie, care aveau posibilități mult mai mari de a asigura distribuția pe piață, dezvoltând adevărate

publicitate online in ziar Express de Banat

„În urma activităților de documentare, s-a stabilit faptul că în zonă acționau trei grupări infracționale organizate, toate având ca lideri persoane care locuiau în alte județe, grupări care interferau punctual pe palierul de distribuție. Scopul membrilor grupării era obţinerea de câştiguri mari prin alimentarea pieţei negre a ţigărilor de contrabandă, desfăşurându-şi activitatea de distribuție atât în mediul urban cât şi în mediul rural, pe raza mai multor localități din județul Caras-Severin”, se spune în comunicatul procurorilor.

Cele trei grupări infracționale erau organizate pe trei paliere: aprovizionare, organizare/depozitare/ transport și distribuție. O parte dintre membrii grupărilor, în special la nivelul organizatoric, aveau antecedente în astfel de activități, fapt care i-a ajutat să implementeze un grad ridicat de conspirativitate a activităților infracționale, folosind metode care să îngreuneze cât mai mult eventuala monitorizare din partea autorităților.

Pe parcursul monitorizării grupului infracțional organizat au fost efectuate mai multe activități în urma cărora de la membrii grupului au fost confiscate peste 900.000 țigarete.

gif card de energie dacus 1000x100

„La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Caraș-Severin au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 29 de persoane. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Biroul de Analiză a Informațiilor Caraș-Severin.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, al Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș-Severin, Serviciul de Acțiuni Speciale Caraș-Severin, al Grupări Mobile de Jandarmi Timișoara, al Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin și al Inspectoratului Județean de Jandarmi Mehedinți.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/