Schimbarea din funcție a Corneliei Cișmaș-Malac a fost urgentată în urma unei vizite a Corpului de Control al Ministerului Sănătății la Direcția de Sănătate Publică.
Fosta șefă DSP a fost filmată în timpul unei conferințe presă în care nu a reușit să lege două vorbe despre primul caz de coronavirus din Timișoara, iar clipul a devenit viral. De atunci s-a tot discutat despre înlocuire, dar inclusiv primarul Nicolae Robu a declarat că nicio persoană nu vrea să își asume postul. Locul său va fi preluat în cele din urmă de Mariana Rădulescu, director executiv al Relațiilor Contractuale din cadrul CJAS din 2012.
Potrivit CV-ului său, Mariana Rădulescu a ocupat, din 2001 până în 2010, funcția de șef al Serviciului Juridic, iar în perioada 2010-2012 a fost consilier juridic în cadrul aceleași instituții. Deține o diplomă de licență în consultanță juridică și relații vamale la Colegiul Universitar Hyperion din București și a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Europene I.C. Drăgan din Lugoj. Studiile postuniversitare au fost continuate la Universitatea de Vest din Timișoara, specializarea Drept Comercial. În domeniul sănătății, Mariana Rădulescu a urmat un master în specializarea Managementului Sistemului de Sănătate din cadrul Universității din București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială.
A urmat alte două cursuri în 2009 și 2015. Este vorba despre două specializări. Una în reglementări metodologice privind activități de contractare, decontare, resurse umane și achiziții publice din cadrul FNASS – Ministerul Administrației și Internelor București, iar cealaltă în Managementul instrumentelor structurale, unde a dobândit certificarea de expert în implementare fonduri structurale și de coeziune –ANFP.
Mariana Rădulescu va ocupa funcţia de director interimar al DSP până la organizarea unui concurs, iar Cornelia Malac va rămâne pe postul de director economic. Ordinele de demitere pentru Malac și de numire pentru Rădulescu vor fi trimise mâine de Ministerul Sănătății.
Programul Start-Up Nation 2024-2025 reprezintă o oportunitate semnificativă pentru antreprenorii români care doresc să își dezvolte propriile afaceri. Această inițiativă guvernamentală oferă sprijin financiar IMM-urilor nou-înființate, încurajând investițiile în...
Nicușor Dan îl depășește pe Crin Antonescu și intră în turul al doilea al alegerilor prezidențiale alături de George Simion. După centralizarea a 99,44% din procesele verbale, George Simion...
Intră Nicușor Dan în luptă cu George Simion?! Andrei Plujar: „Ne așteaptă o noapte lungă”
Prezență la extreme în Timiș. Comune cu peste 80% votanți și orașe cu secții aproape pustii
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281