Conducere nouă pentru Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara. Cine candidează la funcția de rector și ce solicitări au studenții

Pe 20 februarie au loc alegerile pentru ocuparea funcției de rector al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Studenții, prin organizațiile studențești, au realizat o listă de rezoluții și probleme pe care o înaintează viitorului rector, cu scopul de a ține cont în noul mandat de nevoile lor reale. 

Patru candidaturi au fost anunțate pentru mandatul 2020-2024. Este vorba despre cadrele didactice: Eugen Boia, Octavian Crețu, Jenel Pătrașcu și Virgil Păunescu. Alegerile au loc în 20 februarie, în Amfiteatrul Farmacie din Căminul 1-2, între orele 8.00 şi 20.00. Desemnarea rectorului se face prin vot universal, exprimat de cadrele didactice specializate și de reprezentanții studențiilor din consiliile facultăților.

Ce spun studenții?

În lista de rezoluții întocmită de reprezentanții studenților se regăsesc 16 probleme sesizate ce au nevoie de îmbunătățiri, înaintate, de altfel, viitoarei conduceri. Studenții își doresc un carnet electronic individual și cer, de asemenea, cadrelor didactice să respecte termenul de 48 de ore pentru afișarea notelor, pentru că întârzierea provoacă probleme la contestații.

Cuib de vise 1000x100

Renovarea căminelor și dotarea cu spații de facilități pentru căminele din complex a fost o altă rezoluție de frunte în lista întocmită de studenți. Reglementări se doresc și în ceea ce ține de perioadele de cazare în cămine, actualizarea platformei online, cursuri uniforme la fiecare catedră, uniformizarea metodelor de evaluare și afișarea concretă a baremelor de corectare, pentru a evita subiectivismul. Probleme sesizate sunt legate și de modul de evaluare a cadrelor didactice, care nu este unul anonim și, de cele mai multe ori, feedbackul este atașat alături de examen. De asemenea, studenții nu au spații conforme de desfășurare a activității de studiu: înghesuiala, frigul și dotările vechi caracterizează viața lor studențească. Studenții își doresc și comunicare cu cadrele didactice, o bibliotecă în conformitate cu nevoile lor, o cantină și spații de recreere.

Examenul de admitere se vrea, de asemenea, revizuit, deoarece, conform studenților, acesta se bazează pe cât de mult se poate „toci”. Și orarele se dovedesc a fi neorganizate, mai ales pentru ultimii ani, ceea ce provoacă probleme la cursuri sau „pierderea de timp”. Mai mult de atât, în ceea ce privește examenul de rezidențiat, 80% dintre studenți susțin că bibliografia nu reflectă deloc cunoștințele din cei 6 ani de studiu și își doresc o materie mai actualizată.

Listele de alegători pot fi consultate la decanatele facultăților, iar regulamentul alegerilor, pe site-ul oficial al instituției: http://www.umft.ro/. Fostul rector, Marius Raica, nu mai poate candida, întrucât a avut deja două mandate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/