Situația la Universitatea „Eftimie Murgu” Reșița, în privința fuziunii cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, este pe cale să se limpezească. Universitatea clujeană pune un set de condiții din care rezultă clar că la Reșița nu va funcționa decât Facultatea de Inginerie, celelalte două facultăți, de Științe Economice și Științe Sociale, vor fi preluate de facultățile UBB.
Protocolul prevede ca UBB să preia patrimoniul – clădiri în care se desfășoară studiile universitare, campusul universitar, sala de sport care nu a funcționat niciodată, dar și procesul aflat pe rol, cu fonduri europene, precum și situația financiară dezastruoasă a UEMR.
În baza datelor furnizate de către UEMR și a constatărilor vizitelor la fața locului a reprezentanților, au fost stabilite condițiile formulate de UBB privind fuziunea prin absorbție a UEMR. Aceste condiții urmează a fi avizate și aprobate în forurile colective de conducere ale celor două universități.
O parte a cadrelor didactice reșițene se tem că acesta va fi începutul sfârșitului carierei lor didactice universitare, în timp ce prorectorul Cristian Chioncel vede partea plină a paharului: „Această fuziune este de bun augur. Este un pas înainte. La Reșița nu se desființează facultăți, ci se vor deschide altele. De exemplu, în toamnă este posibil să avem patru-cinci facultăți. Și din punct de vedere tehnic nu era fezabil, în structura celor de la UBB există o facultate de Științe Economice, deci nu pot exista două.”
Iată propunerile UBB în vederea fuziunii prin absorbție a UEMR:
1. În urma fuziunii se constituie Centrul Universitar al UBB din Reșița, cu statut de extensie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), urmând a funcționa în conformitate cu prevederile legale și reglementările interne ale UBB referitoare la extensiile universitare.
2. Centrul Universitar al UBB din Reșița va fi condus de un director de extensie, responsabil cu acest Centru Universitar. Rectorul Universității „Eftimie Murgu” în funcție la data fuziunii devine primul Director al Centrului Universitar. Directorul Centrului Universitar are statut de invitat permanent la lucrările Consiliului de Administrație al UBB și ale Senatului UBB.
3. Se constituie în cadrul Centrului Universitar al UBB din Reșița Consiliul extensiei universitare, format din responsabilii domeniilor de studii, ai DPPD și ai DID, propuși de Directorul Centrului Universitar UBB din Reșița și aprobat de structurile competente din UBB, precum și din reprezentanți aleși ai studenților din extensie, în proporție de cel puțin 25% din numărul membrilor Consiliului. Decanul Facultății de Inginerie face parte de drept din Consiliul extensiei.
4. Structura pe facultăți și departamente a Universității „Eftimie Murgu” din Reșița se preia în structura facultăților și departamentelor de profil ale UBB, cu excepția Facultății de Inginerie și Management care, rămânând în cadrul Centrului Universitar al UBB din Reșița, se preia ca facultate distinctă în structura Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca cu denumirea de Facultatea de Inginerie, și va funcționa coordonat cu celelalte facultăți/programe de inginerie deja existente în UBB (și care rămân în structurile existente). Școala doctorală (în inginerie) își păstrează existența și va funcționa în cadrul Facultății de Inginerie. Decanilor, prodecanilor și directorilor de departamente din cadrul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, cu excepția celor din cadrul Facultății de Inginerie, aflați în funcție la data fuziunii, le încetează mandatul.
5. Întregul personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic al Universității „Eftimie Murgu” din Reșița se preia, din momentul fuziunii prin absorbție, în structura Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
6. Studenții înmatriculați la Universitatea „Eftimie Murgu” devin, de la data fuziunii, studenți ai Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu păstrarea creditelor obținute anterior fuziunii.
7. Direcția Generală Administrativă a Universității „Eftimie Murgu” din Reșița se preia integral în structura Direcției Generale Administrative a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, compartimentele urmând să fie păstrate sau reorganizate în conformitate cu necesitățile funcționale reale, cu păstrarea resursei umane. Structurile aflate în organigrama Universității „Eftimie Murgu” din Reșița care nu au corespondent în structurile Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca vor fi reorganizate sau desființate, cu păstrarea resursei umane.
8. Întregul patrimoniu al Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, cu activul și pasivul acestuia, se preia la momentul fuziunii prin absorbție, de către Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, aceasta urmând a parcurge procedurile legale pentru transcrierea pe numele său a drepturilor supuse acestei formalități, dobândite prin actul de fuziune.
9. La data fuziunii cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată, în care Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița are calitatea de parte vor fi preluate de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
10. Situațiile financiare ale Universității „Eftimie Murgu” din Reșița vor fi preluate de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca cu respectarea prevederilor contabile în vigoare și aplicabile la momentul fuziunii.
11. Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca va aduce, acolo unde se impune, modificările necesare reglementărilor sale interne, pentru a asigura, de la data fuziunii, reprezentarea Facultății de Inginerie, a Școlii doctorale în inginerie și, după caz, a Centrului Universitar Reșița în structurile funcționale ale Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
12. Începând cu data fuziunii, aprobată de autoritățile naționale, toate standardele academice/administrative/etice, precum și reglementările interne ale Universității „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca se aplică integral și exclusiv în privința activităților desfășurate în cadrul Centrului Universitar al UBB din Reșița.
UPDATE, ora 18.30
Senatul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița a aprobat condițiile transmise de instituția de învățământ clujeană.