Concurenţi din cinci judeţe la Festivalul folcloric „Doina Bistrei“

Valea Bistrei, spațiu etnografic și folcloric, promovează tradițiile portului popular, ale cântului și poeziei în grai, prin organizarea unui festival-concurs dedicat copiilor și tinerilor. Acțiunea este programată azi, 29 mai, în a treia zi a Rugii satului Măru.

În organizarea Primăriei și Consiliului Local al comunei Zăvoi, Festivalul folcloric „Doina Bistrei”, ediția a VIII-a, din localitatea Măru, se desfășoară sub formă de concurs de poezie și cântece populare, prin care Valea Bistrei se conservă și promovează valoarea culturală și folclorică a zonei.

„Noi susținem școala din Măru în această acțiune culturală de promovare a valorilor acestui loc. Copiii de pe Valea Bistrei, dar și participanți din aproape întreaga țară, județele Bihor, Timiș, Hunedoara, Cluj, Sibiu, au pregătit poezie, muzică și dansuri populare, care vor fi supuse jurizării, iar cei mai talentați vor primi diplome și premii”, ne-a precizat primarul comunei Zăvoi, Doru Cîrdei.

„Am inițiat acest proiect plecând de la dorinţa de a cultiva şi a dezvolta la elevi dragostea faţă de locul natal, faţă de obiceiurile şi tradiţiile strămoşilor noştri. Ca dascăli putem avea un impact deosebit asupra elevilor noştri în ceea ce priveşte educaţia lor pentru cunoaşterea şi păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor, introducând elemente din folclorul zonei unde locuim, sau din alte zone ale ţării în diferitele activităţi pe care le desfăşurăm. Trezindu-le interesul faţă de tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti, le stimulăm dorinţa de a cunoaşte şi respecta valorile care ne definesc”, spune directorul școlii din Zăvoi, prof. Ramona Bogdan.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/