Concert Black Sun Empire, „inspirat” din energia publicului, la Electroruga! Final de poveste, în jurul focului, cu Moonlight Breakfast

Workshopuri, concerte, foc de tabără și un mic-dejun după miezul nopții au fost doar câteva din ingredientele care au alcătuit rețeta ultimei seri de Electrorugă. 

Ultima zi de distracție a început la Buzad cu o vastă paletă de ateliere și activități în care tradiționalul s-a îmbinat cu elemente urbane. Spre seară, participanții au început să se pregătească de concerte. Pe scena principală au urcat artiștii de la Orkid a căror muzică vibrantă a strâns un public numeros.

La ora 21.30, în parcul aflat lângă fosta școală din Buzad, copiii s-au putut bucura de o porție sănătoasă de râs. Actorii de la Teatrul Degetu Mic au susținut un spectacol special. „Marcel și-a lăsat barbă” este numele piesei de teatru care a avut la bază tema „Antidrog”. Zeci de copii, dar și adulți s-au strâns în fața scenei, acolo unde au și rămas până la final.


În același timp, la școală, „printre diftongi și triftongi” se strecurau ritmuri de disco. Atmosfera a fost mai puțin electrizantă, astfel că devenise un loc în care participanții puteau să se retragă pentru a-și aduna forțele. Asta și pentru că singura zonă mai luminată a fost rulota muzicală „VRTW”.

După concertul celor de la Orkid, pe Main Stage a urcat band-ul For The Wicked. „Buzad, vă simțiți bine? Haideți cu toții să ne simțim bine. Este pentru prima dată când am venit aici. Noi am mai avut câteva concerte în Timișoara. Mulțumim că ați venit și că susțineți toate trupele.”, au spus artiștii în deschiderea concertului.

Energie pură a transmis și Black Sun Empire, considerați liderii unei părți mai dure a drum and bass-ului. Peste 100 de oameni s-au lăsat purtați de vibrațiile acestui gen muzical. „Parcă s-a inspirat din energia publicului. A fost genial.”, a spus un participant. Show-ul s-a încheiat în forță la ora 00:45.

Moonlight Breakfast a fost finalul special al acestui festival. Concertul acustic a avut loc în jurul tradiționalului foc de tabără de la Buzad. Într-o atmosferă de neuitat, s-a creat o conexiune specială între artiști și public. Cei prezenți au avut parte și de un „mic dejun” nocturn, oferit de organizatori.

Cele trei zile de festival au însemnat o mulțime de activități și workshop-uri pe timp de zi, dar și o diversitate muzicală bine închegată, pe timp de noapte. Un eveniment gândit atât pentru cei pasionați de muzică bună, dar și pentru cei care iubesc natura și vor să se bucure de ea împreună cu familia și prietenii, Electroruga de Buzad oferă ceva diferit față de alte festivaluri din zonă, punând accentul pe comunitate, spirit liber, timpul petrecut în natură și relaxare.”, au transmis organizatorii.

Evenimentul este organizat de ER Wicked și The Village, cu susținerea Consiliului Județean Timiș, Primăria Bogda, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltarea Turismului Timiș și RE Cult.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/