Concedierile în Consiliul Județean, amânate pentru 15 februarie!

Președintele Romeo Dunca a cedat la insistențele consilierilor județeni social-democrați, astfel că primii angajați ai administrației județene care vor trebui să-și caute de lucru în altă parte au primit răgaz de o lună!

Dunca a vorbit despre concedieri încă din campania electorală, iar odată instalat în fotoliul de președinte a început reorganizarea administrației județene după propria sa viziune. Unele dintre intențiile sale s-au dovedit a fi perfect justificate, altele, în schimb, au dat naștere, pe bună dreptate, la tot felul de comentarii. Au fost și cazuri în care propunerile președintelui au fost corectate în Consiliul Județean, deoarece erau total ilogice și imposibil de pus în practică. Potrivit organigramei gândite de Romeo Dunca, cel puțin în primă fază, numărul salariaților nu scade neapărat. Dispar unii, apar alții. Primele concedieri ar fi trebuit să fie înregistrate în chiar prima săptămână a anului. Consilierii județeni PSD au cerut însă mai multă răbdare, să aibă timp și oamenii să-și caute altceva de lucru. Consilierii liberali au cedat, acceptând un nou termen de intrare în vigoare a organigramei modificate în viziunea președintelui Dunca.

„Am împins un pic termenul de aplicare a noii organigrame până în 15 februarie pentru a da mai mult timp celor care au emoții că nu își găsesc un alt loc de muncă, dar și pentru a putea noi să ne oprim cu atenție asupra fiecărei persoane, să analizăm bine. După ce a trecut fenomenul ăsta de teamă, oamenii au început să înțeleagă faptul că noi nu avem nimic cu persoanele, avem probleme cu incompetența, cu lenea și cu lipsa de performanță. Deja s-au cristalizat lucrurile, deja oamenii încep să prindă curaj”, a explicat Romeo Dunca.

Acuzat fiind de opoziție că dă oameni afară din Consiliul Județean pentru a face loc clientelei PNL, președintele Dunca a replicat că pe Hurduzeu, Popovici sau Nedelcea nu i-a împiedicat nimeni să-și angajeze consilieri personali. În plus, oamenii pe care și i-a ales pentru a-l consilia nu ar fi impuși de partid, ci sunt profesioniști de care el și județul au mare nevoie. „Sunt în plus câteva posturi de consilieri, 6 mai exact, 2 la mine și câte două la cei 2 vicepreședinți. Din această poziție putem foarte repede să punem imediat, fără concurs, câțiva oameni pe care noi îi considerăm importanți. Să vină și să supravegheze anumite sectoare unde schimbarea nu va fi atât de ușoară, avem niște poziții fierbinți”, a adăugat Dunca.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/