Lucrările de reabilitare ale Conacului Mocioni din Foeni ar fi trebuit să fie gata în această primăvară. Inaugurarea era promisă cu un bal ca-n epocă.
Conacul de la Foeni este în șantier de la începutul anului trecut. Reabilitarea ar fi trebuit să fie gata, potrivit declarațiilor oficiale de la acea dată, până în mai 2024. Momentul, conform promisiunilor autorităților județene, trebuia să fie marcat printr-un bal cu costume de epocă.
Miercuri, CJ Timiș – instituția lider de proiect – a anunțat că Balul Mocioni, prima ediție, dedicată celebrării conacului, va avea loc în 26 aprilie, însă la Muzeul de Artă din Timișoara. Lucrările de la Foeni nu sunt gata. Ele continuă până în decembrie.
„Ne propunem să facem o tradiție din Balul Mocioni, iar odată finalizate lucrările la conac, să primim publicul la mai multe evenimente care să evoce atmosfera istorică din anii de glorie ai conacului”, a declarat Alin Nica, președintele CJT.
Balul Mocioni începe la ora 16 în Sala Barocă a Muzeului de Artă cu alocuțiunile reprezentanților partenerilor din proiect. Continuă până la ora 19.30 cu momente artistice, servirea unor gustări și un artist talk cu invitați islandezi care au contribuit la expoziția itinerantă „Heritage of the Past-Future of the Community”.
Evenimentul face parte din proiectul de reabilitare și revitalizare a Conacului Mocioni, cu finanțare prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.