Partenerii din cadrul proiectului RomActive au organizat o nouă întâlnire marți, 31 mai, în cadrul InclusionHub la care au participat reprezentanți ai Asociației Nevo Parudimos, ai Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Reșița, ai Kreativ Research, precum și parte din beneficiari din comunitățile dezavantajate din oraș.
Scopul InclusionHub este crearea unei legături între persoanele din comunitățile dezavantajate din Reșița și instituții și autorități publice locale, în vederea soluționării problemelor cu care persoanele din aceste comunități se confruntă. Prin întâlniri lunare se dorește mobilizarea instituțiilor ce au atribuții în domeniul protecției sociale, al educației și al promovării drepturilor cetățenilor, în vederea rezolvării concrete a problemelor cu care cele peste 2200 de persoane din cele trei cartiere ghetou ale Reșiței se confruntă.
De asemenea, se dorește facilitarea unei colaborări directe ale acestor comunități, prin comitetele de cartier și grupurile de ințiativă, cu instituțiile direct responsabile și automat la o creștere a accesului la servicii publice pentru cele peste 2.200 de persoane din grupul țintă.
Conceptul de Inclusin Hub a fost înființat în anul 2018 la nivelul Primăriei Reșița, în cadrul proiectului „Network of cities which use CLLD principles and cultural activities to promote inclusion of the Roma in Europe”, finanțat prin Programul Europa Pentru Cetățeni. Acest concept presupune implicarea tuturor instituțiilor ce au atribuții în domeniul protecției sociale, al educației și al promovării drepturilor cetățenilor, în vederea rezolvării concrete a problemelor cu care reprezentanții comunităților defavorizate se confruntă.
„În ultimii ani, acest hub a funcționat doar sporadic, astfel că prin proiectul RomActive vom repune în mișcare conceptul la nivelul Reșiței.”, spun reprezentanții Nevo Parudimos.