Comunitatea din Dognecea va avea acces gratuit la servicii educaționale, sociale și medicale

dognecea 620x400

În comuna Dognecea va fi înființat un centru comunitar integrat pentru servicii de asistență medicală, furnizate integrat cu cele sociale și educaționale. Valoarea investiției se ridică la două milioane de lei.

Administrația locală din Dognecea a reușit să obțină, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, finanțare europeană pentru înființarea în localitate a unui centru comunitar, astfel încât localnicii să aibă acces cu ușurință la servicii de asistență medicală, furnizate integrat cu cele sociale și educaționale.

A fost finalizată licitația, avem desemnat un câștigător, care în scurt timp se va apuca de treaba. Firma are la dispoziție 24 de luni pentru implementarea investiției, a cărei valoare este de două milioane de lei.”, ne-a declarat primarul comunei Dognecea, Remus Rof.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Proiectul prevede reabilitarea și modernizarea unei construcții existente din comună și transformarea acesteia într-un centru comunitar, care va respecta compartimentarea necesară pentru cele trei tipuri de activități: sociale, educaționale și medicale. Finanțarea europeană va asigura și dotarea centrului cu echipamentele necesare funcționării. Centrul va oferi localnicilor servicii de profilaxie, de promovare a sănătății prin educație, servicii de consiliere medicală și socială și asistență medicală de urgență în limita competenței profesionale.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/