Comuna Socol pregăteşte terenul în caz de inundaţii. Localitatea Zlatiţa, cea mai expusă

După ce ploile abundente au făcut ravagii în orașul Oravița, județul Caraș-Severin fiind în continuare sub cod portocaliu de furtună, edilul comunei Socol ia toate măsurile necesare în încercarea de a ține apa cât mai departe de gospodăriile oamenilor. Cel mai mare pericol ar viza unul din cartierele localității Zlatița, aici oamenii construindu-și casele în lunca râului Nera.

„În momentul de față, utilaje din dotarea UAT-ului intervin pentru îndepărtarea vegetației pe DJ 571C. Vorbim aici de un tronson de 12 km. De asemenea, avem saci cu nisip pregătiți pentru a interveni. Nivelul fântânilor a crescut, însă nu atât de mult încât să ne alarmăm. Dacă lucrurile vor căpăta o turnură nefavorabilă, angajații Primăriei, voluntarii, viceprimarul, șeful SVSU Socol, precum și cei de la Apele Române vor fi prezenți în teren pentru a limita efectele fenomenului”, a explicat edilul comunei cărășene, Olghița Ghiță.

Cele mai mari probleme care pot apărea sunt în localitatea Zlatița deoarece vatra satului e la poalele Munților Locvei. Numărul gospodăriilor expuse riscului este de 40, acestea fiind situate la ieșire, pe malul râului Nera, la granița dintre România și Serbia.

Sursa foto: stiripesurse.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/