Comuna Păltiniș trece la dictatură! Consiliul Local a devenit proprietatea personală a primarului?

Grupul PNL din Consiliul Local al comunei Păltiniș simte din nou că pierde teren după ce primarul PSD Ioan Popovici încearcă pe orice cale să își facă majoritatea în consiliu. La ședința de ieri grupul PNL, format din 4 membri și un consilier local de la PPU, nu s-au prezentat pe motiv că pe ordinea de zi, conform convocatorului primit, se aflau mai multe puncte prin care primarul Popovici își arăta dictatura.

„Noi suntem nemulțumiți pentru că în repetate rânduri am dorit să ni se pună și nouă la dispoziție organigrama Primăriei (pentru că știm că sunt angajați atât fiul primarului, cât și fiica și ginerele în Primărie), apoi situația utilajelor din dotarea Primăriei (pentru că vedem utilaje care lucrează acasă pe la primar), dar și o situație cu bugetul Primăriei și suntem sfidați la fiecare întâlnire. După alegeri, de câte ori am convocat noi ședința de Consiliu Local, reprezentanții primăriei au făcut în așa fel încât să nu se prezinte, iar noi am participat de fiecare dată când am fost convocați. Ba mai mult, am fost de acord cu alegerea comisiilor de specialitate pentru a nu îngreuna luarea deciziilor în Consiliul Local”, spune Petru Lala, membru PNL în Consiliul Local.

Acum însă le-a ajuns cuțitul la os liberalilor care susțin că nu pot fi simpli spectatori în Consiliul Local, marionete coordonate de primarul dictator:

„Cum se poate ca la ședința trecută primarul să amenințe că vom fi cu doi mai puțini la următoarea ședință și acum să fie cuprinse pe ordinea de zi încetarea mandatului de consilier a lui Vodă Lucian, care, culmea, a fost dat afară din PMP ca să poată fi exclus din Consiliul Local și după ce a încercat cu multe presiuni să dea afară din partid și pe cel de la PPU și nu a reușit, acum a găsit o altă soluție: exclude din Consiliul Local pe Chincea Ioan, cel care i-a fost și viceprimar în mandatul trecut, iar acum, pe lângă consilier local, era și consilier personal al primarului. În locul lui aduce pe altul și uite așa are majoritate în Consiliul Local și culmea pe ordinea de zi, ultimele puncte erau constituirea Consiliului Local (de parcă nu a fost odată constituit) și alegerea viceprimarului. Cum poate sfida orice lege și alege viceprimarul când am depus 4 plângeri penale pentru că nu a respectat de la început procedura de alegere a viceprimarului?”, se întreabă Petru Lala, cel care a fost ales viceprimar la alegerile locale, însă nu a fost acceptat de către primar pe motiv că nu a avut majoritate. Acesta a depus 4 reclamații la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș pentru a se cerceta modul defectuos în care se conduce Primăria Păltiniș.

În concluzie, membrii PNL nu vor mai participa la nicio ședință până când Consiliul Local se va dizolva și vor avea loc din nou alegeri.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/