Comuna Măureni a găzduit prima ediție a Kinder Cup la fotbal!

maureni fotbal

Peste 100 de copii au făcut duminică spectacol la Măureni, la prima ediție a Kinder Cup, competiție organizată de către Clubul Mundo Reșița.

Prima ediție a Kinder Cup la fotbal juvenil a avut loc duminică, 20 martie, pe terenul sintetic din comuna Măureni. Turneul s-a adresat copiilor născuți în anul 2012, iar evenimentul a adunat peste 100 de copii de la șase cluburi sportive: Ripensia Timișoara, AS Recaș, CSM Reșița, CFR Timișoara, CSM Lugoj și ACS Mundo Reșița.

Evenimentul a fost susținut de Primăria Măureni, edilul Brian Filimon precizând că astfel de competiții se vor desfășura și cu alte ocazii: „În calitate de gazdă, Primăria Măureni a pus la dispoziție suprafața de joc, pentru desfășurarea acestei competiții sportive organizată de Clubul Mundo Reșița, la care au participat peste 100 de copii. Ne-am pregătit și cu de-ale gurii și cu tot ceea ce a mai fost nevoie pentru ca participanții să se simtă bine la noi. Totul s-a desfășurat la superlativ. Doresc, pe această cale, să-i felicit pe toți cei care s-au ocupat de organizare și pe cei care se ocupă de destinele acestor copii minunați. Voi răspunde prezent și cu alte ocazii, ori de câte ori ni se va solicita acest lucru, pentru că este o onoare pentru noi să promovăm sportul, în special când vine vorba de copii. Aceasta a fost și menirea realizării acestei baze sportive la nivelul comunei. La această competiție au participat și copii din comuna Măureni, care se antrenează la Clubul Mundo.”, ne-a spus primarul comunei Măureni, Brian Filimon.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/