Comuna Marga va avea canalizare modernă… de anul viitor

La Marga se lucrează acum la realizarea canalizării. Valoarea lucrărilor urcă la circa 40 de miliarde de lei.

Cărășenii de la sate încă așteaptă în unele localități implementarea unor proiecte care să le aducă în case condiții civilizate. Este cazul și în comuna Marga, care nu are încă sistem de canalizare, dar șantierul de pe străzile desfundate indică mari transformări. „Vor fi branșate la rețea circa 360 de familii, lungimea rețelei fiind de 7 kilometri. Lucrările vor merge repede în momentul în care o să avem bani. În momentul în care ni se alocă, se va construi într-un timp scurt”, explică primarul comunei de pe Valea Bistrei, Nicolae Beg.

Lucrarea a fost licitată în 2008, dar din cauza lipsei de fonduri a fost întreruptă. Anul trecut au reînceput lucrările și acum sunt finalizate în proporție de 57%, iar coloana de tubulatură este introdusă în pământ în proporție de 80%. Valoarea mare a proiectului este la Stația de epurare și sper că în primăvara anului viitor, în mai, cel târziu iunie, să dăm drumul la canalizare. În total este vorba de 40 de miliarde de lei, fără TVA” a spus primarul.

O altă necesitate a locuitorilor din Vama Marga este apa la robinete. Administrația locală speră într-o accesare de fonduri europene. Până atunci însă, prioritate au străzile care au suferit deja la ploile din această vară, una dintre ele fiind grav afectată de torenții scurși de pe versanți.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/