Comuna Gârnic rămâne roşie, inclusiv la europarlamentare

Culoarea roşie a politicii duse în comuna din Clisura Dunării râmâne neschimată. Rezultatul obţinut în comuna administrată de Nicolae Tismănariu, la alegerile din 26 mai, demonstrează susținerea de care se bucură în comună social-democraţii. 

Numărătoarea paralelă a PSD-ului demonstrează că social-democraţii sunt ocupanţii primului loc pe podiumul  europarlamentarelor în comuna Gârnic, acolo unde au obținut 70% din voturi. Astfel, dintr-un număr total de 617 persoane care s-au prezentat la urne, clasamentul partidelor politice înscrise în cursa electorală arată după cum urmează: PSD – 434 (70%), PNL – 89 (16,89%), ALDE – 23 (4,36%), Pro România – 16 (3,03%), USR PLUS – 12 (2,27%), PMP – 9 (1,7%) și UNPR – 9 (1,7%).

Cu privire la rezultatul obţinut în comuna pe care o conduce, primarul Nicolae Tismănariu declară pentru expressdebanat.ro: „Rezultatul pe care l-am obţinut era de aşteptat la noi în comună pentru că am avut şi avem investiţii care sunt finanţate de Guvern! În schimb, în privinţa votului de afară, nu m-am aşteptat să fie chiar așa”.

Legat de viitorul politic în comuna Gârnic edilul subliniază: „Viitorul politic va fi la fel! Noi  facem politică pentru cetăţeni şi pentru comună, nu pentru altcineva. În Gârnic se face politică pentru cetăţeni şi pentru comunitate”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/