De-a lungul ultimelor două decenii, electoratul din Clisura Dunării și-a arătat deschiderea față de social-democrați în cadrul oricăror alegeri: locale, prezidențiale, parlamentare sau europarlamentare; în schimb, odată ajunși la putere, PSD-iștii nu au răsplătit toate comunitățile din zonă pentru susținerea oferită.
Primarul din Berzasca, Petru Nicolae Furdui, nu se poate mândri că în cadrul mandatului său comuna pe care o conduce a beneficiat de vreun proiect de pe urma guvernării PSD. Mai mult decât atât, edilul nu s-a sfiit să sublinieze: „Pot să zic că a fost foarte multă ipocrizie din partea unora care au afirmat că vor realiza anumite lucruri în Berzasca, dar nu au realizat nimic”.

În ciuda faptului că nu a bifat niciun proiect în cadrul celui mai recent mandat, sprijinit de social-democrați, Furdui gândește obiectiv și se arată bucuros că foarte multe comunități din proximitate au beneficiat „de o grămadă de proiecte, proiecte pe care eu le-am făcut cu mulți ani în urmă, în condiții mult mai grele. Nu pot să nu apreciez că, în stânga și în dreapta mea, în comunele învecinate, în județul nostru, în țara noastră s-au realizat foarte multe lucruri cu toate că, la mine în comunitate, nu s-au realizat. Asta nu datorită mie, ci datorită celor care au fost ipocriți și au zis că fac”.

Pe de altă parte, creșterile salariale, creșterea pensiilor, facilitățile pentru zona privată, scăderea TVA-ului la alimente, dar și pentru zona serviciilor turistice reprezintă alte lucruri „foarte bune care au fost făcute de Guvernul PSD, motiv pentru care i-am susținut măsurile”, a precizat edilul-șef pentru expressdebanat.ro.
Referitor la continuarea proiectelor care urmăresc dezvoltarea comunităților din România de către Guvernul Orban, Petru Nicolae Furdui nu are nicio îndoială. În plus, în privința celor nou-veniți la putere, primarul nu are motive de îngrijorare, întrucât „Berzasca s-a adaptat fiecărei schimbări. De fiecare dată am reușit să facem lucruri, indiferent de cine a fost la guvernare. De ce? Pentru că de fiecare dată am găsit înțelegere de principiu la cel care conducea un anumit program de guvernare”.

Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Deblocarea de către Guvern a doar 32 de posturi pentru toate spitalele din Caraș-Severin îl nemulțumește pe președintele Consiliului Județean. Silviu Hurduzeu susține că necesarul de personal este mult...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Alina Dragomir |
29 July 2026
Roxana Bălan |
29 July 2026
Miclău, despre programul SAFE: „Este, din nou, o păcăleală a așa-zisei coaliții pro-occidentale”
Ariana Popescu |
29 July 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

