Şirul infinit de declaraţii, reclamaţii şi dosare penale de la Composesoratul Bucova nu a rămas fără urmări. Poliţiştii de la trupele speciale au descins ieri la sediul Composesoratului din Bucova pentru a ridica mai multe documente interne ale asociaţiei!
Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au efectuat miercuri o percheziţie la sediul acestei asociaţii de pe raza localităţii Bucova, de unde au ridicat mai multe acte contabile.
„Percheziţia a fost desfăşurată în baza unui mandat emis de Judecătoria Caransebeş, pentru ridicarea unor documente contabile aferente activităţii desfăşurate de asociaţie în perioada 2013-2014. Percheziţia a fost efectuată din cauza faptului că nu au fost puse la dispoziţia oamenilor legii documentele solicitate”, a declarat miercuri, agentul şef adjunct Cecilia Dăneţ, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.
La acţiune au participat poliţişti de investigare a criminalităţii economice şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.