În cartierul Mehala din Timișoara va fi construit un complex sportiv modern, în locul vechiul teren de fotbal aflat într-o stare avansată de degradare. Investiția se ridică la aproape 1,4 milioane de euro, banii fiind asigurați din bugetul primăriei.
Investiție importantă într-o zonă din Timișoara. Reprezentanții primăriei anunță că intenționează să construiască un complex sportiv modern pe strada Mircea cel Bătrân, aflată în cartierul Mehala. Astfel, în ultima ședință a Consiliului Local Timișoara a fost votat un proiect de hotărâre cu privire la aprobarea studiului de fezabilitate pentru această investiție.
„În prezent, vechiul teren de fotbal nu are o utilizare concretă, fiind și foarte degradat. Pentru a valorifica acest teren, se va dezvolta infrastructura sportivă în zona de nord – vest a municipiului, prin construirea unui complex sportiv modern, cu posibilitatea de adaptare ulterioară (teren de rugby, piste de atletism, etc)”, a informat Primăria Timișoara.
Terenul pe care se va realiza investiția are o suprafață totală de aproape 9.000 mp. Noul complex sportiv va fi compus din: teren de fotbal, clădire administrativă (vestiare, grupuri sanitare, cabinet medical, birou administrativ, sala multifuncțională, spațiu tehnic, spațiu de depozitare), teren multifuncțional, pistă de atletism, tribună, alei cu zonă verde și parcare.
De asemenea, proiectul prevede și plantarea a 38 de arbori pe strada Ciocârliei, arbuști și gazon de tip rulou și va fi montată o instalație pentru irigat zona verde.
Valoarea totală estimată a obiectivului de investiții este de 6,7 milioane de lei, cu TVA inclus. Deocamdată, sursa de finanțare este bugetul local al Primăriei Timișoara.