Lungmetrajul, cu o exprimare aparte, comică, dar și dramatică, va intra și pe marile ecrane din România, după succesul avanpremierei de la Paris.
Filmul „2020”, o comedie neagră cu iz de dramă și bucluc, se lansează oficial, prin avanpremiera de la Paris, din 29 februarie, de la Grand Rex, cel mai mare cinematograf din Europa, ce marchează istoria culturală a Parisului cu evenimente legendare.
Filmul regizorului Bobby Bărbăcioru este un testimonial care amintește despre începutul unei ere contradictorii și iraționale, pe care am trăit-o cu toții, un lungmetraj exuberant, inspirat din scurtmetrajul „Remisivir” (premiat – Remi Gold la World-Fest Houston). La granița dintre comedie neagră și tragicomedie cu accente burlești și chiar suprarealiste, filmul „2020” te introduce în povestea plină de aventuri a lui Max și Gelu. Doi români descurcăreți, reveniți în țară în primele zile ale pandemiei, declanșând un vârtej amuzant și intrigant. Filmul oferă o satiră captivantă și ilară, având o abordare surprinzătoare și curajoasă a pandemiei.
Avanpremiera de la Paris a rulat cu sala plină, având un succes neașteptat. Echipa Vent D’ Est Films, alături de actori, invitați și personalități din lumea culturală, s-au bucurat de o seară vibrantă, plină de râsete pe cinste. Irina Margareta Nistor a fost invitatul special al serii, în calitate de ambasador și prezentator al filmului “2020”, însoțită de oameni de cultură, susținători ai artei precum Simona Miculescu (UNESCO) și creatoarele de conținut Roxana Erdei sau Carmen Nișcov.
Aceasta este prima comedie neagră românească de impact social, cu premiera internațională în două capitale europene, reprezentând un eveniment de prestigiu ce a propulsat cinematografia românească la nivel internațional.
„2020” celebrează umorul inerent românesc, evidențiind talentul de a râde în fața marilor provocări istorice într-o poveste ce reflectă spiritul nostru de supraviețuire și reinventare în vremuri critice. Nu în ultimul rând, filmul vorbește despre fragilitate și vulnerabilitate umană, tratate într-o cheie vibrantă, cu accente tragicomice.
„2020” este o mărturie întunecată a acestei ere post-adevăr în care trăim și murim. O cronică plină de umor asupra puterii mass-media și a consecințelor dezinformării și conspirațiilor, chiar și de la prieteni bine intenționați și familie. Până la un punct, Max și Gelu reprezintă omul obișnuit, din orice parte a planetei, încercând să dea sens lumii cuprinse de pandemie. Iar după, filmul (anul 2020) o ia complet razna. Pentru a o cita pe Anaïs Nin, “, declară regizorul Bobby Bărbăcioru despre filmul său.
Filmul “2020” a ajuns în avanpremieră și la București pe 6 martie, pentru prima oară în fața publicului românesc, marcând astfel debutul oficial al filmului în România.
Premieră duminică 17.03 la Cinema City Iulius Town. Ora 19.00 în prezența echipei.
Distribuția a fost atent selecționată pentru a aduce autenticitate personajelor. Silviu Geamănu, Puiu Lăscuș, Cezar Curteanu, Simona Măicănescu, Ruxandra Șerban, Boris Melinti, Florin Roată, Marius Stanciu, Alexandra Băcăoanu și Adrian Ionescu contribuie la povestea cinematografică, conectând publicul la emoții autentice și povești relevante.
Filmul, cu scenariul realizat de Gareth Brookes și Bobby Bărbăcioru, are o imagine semnată de Dragoș Bărbăcioru și o scenografie concepută de Cezar Curteanu. Coloana sonoră este produsă de Greg M. Johnson și Kyle Kirkpatrick, iar sunetul creat de Ionuț Geadău și George Geadău completează perfect această echipă dedicată.
Vent D’ Est este casa de producție a filmului „2020”, un start-up francez care se axează pe producția de filme inspirate din povești est-europene. Fondată în 2022 de antreprenoarea și actrița Ruxandra Șerban, împreună cu antreprenorul Frederic Lasnier, compania s-a extins în 2023 prin adăugarea altor parteneri de business din Franța, România și Republica Moldova, inclusiv Benjamin Cernes, Marius Istrate, Eric Gouin, Elena Gouin, Alexandre Mironesco, Frederic Malot, Cornel Fătulescu, și alții.
Vent D’Est continuă tradiția unor producții remarcabile precum “Love Building”, “Alt Love Building”, “Două Lozuri”, “Secretul lui Zorillo”, “Dragoste pe muchie de cuțit” și “Încă Două Lozuri”.
Scurtmetrajului “Remisivir” a fost selectat la nenumărate festivaluri de prestigiu, inclusiv Santa Barbara International Film Festival, unde a fost semifinalist, iar scurtmetrajul a câștigat premiul Remi Gold, la festivalul de film de la Houston.
Premieră duminică, 17 martie, 17.03 la Cinema City Iulius Town. Ora 19.00, în prezența echipei.
Vesna Anculia Simici a revenit în țară după opt ani petrecuți în Germania. Fire curioasă și foarte curajoasă și-a închipuit doar că lumea e cu mult mai mare decât...
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281