Mircea Cărtărescu primește titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest Timișoara

mircea cartarescu, doctor honoris causa al uvt.png
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Scriitorului Mircea Cărtărescu i se va acorda titlul în cadrul unei ceremonii care va avea loc vineri, 22 martie, de la ora 9.30, în amfiteatrul A01 din sediul principal al universității. 

Anterior ceremoniei de vineri, joi 21 martie, de la ora 18.30, scriitorul Mircea Cărtărescu va susține o prelegere în cadrul conferinței publice „Aventura literaturii” (Aula Magna „Ion Curea” a UVT). Discuția va fi moderată de profesorul și criticul Mircea Mihăieș.

Pentru o mai bună organizare, participarea la cele două evenimente se face prin înscrierea prealabilă cu ajutorul acestui formular.

Muzeul TM

Textele semnate de Mircea Cărtărescu sunt cunoscute pentru stilul lor complex și bogat, precum și pentru profunzimea abordării temelor existențiale și ale condiției umane. Cărțile sale abordează adesea subiecte precum identitatea, memoria, dragostea și căutarea de sine. Printre cele mai apreciate și traduse opere ale sale se numără romanul „Orbitor” (publicat inițial în trei volume: „Aripa stângă”, „Corpul” și „Aripa dreaptă”), o lucrare considerată drept capodoperă a literaturii române contemporane. Alte lucrări semnificative includ romanele „Nostalgia”, „Levantul”, „De ce iubim femeile” și „Solenoid”, precum și volumele de poezie și eseuri.

Evenimentul marchează și debutul din acest an al seriei „La UVT, Cultura este Capitală!”.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/