Comandantul Poliţiei Reşiţa s-a întors din exilul la Caransebeş

Cornel Băjău a fost sancţionat după ce în presă au apărut fotografii cu acesta petrecând cu interlopul Ocsi Şafar.

Fostul de acum comandant al Poliţiei Municipiului Reşiţa s-a simţit lucrat după apariţia în presă a fotografiilor compromiţătoare şi asta, pentru că imaginile respective au fost surprinse, într-adevăr, la petrecerea organizată de un coleg cu ocazia zilei sale de naştere. Au fost invitaţi mai mulţi poliţişti, dar şi interlopul din Dealul Crucii, Ocsi Şafar, şi câţiva locotenenţi de-ai acestuia. Din cele peste o sută de fotografii în care apar împreună poliţişti şi interlopi, doar cele cu Cornel Băjău au ajuns să fie făcute publice. Sancţionaţi de superiori au fost însă şi ceilalţi oameni ai legii, nu numai Cornel Băjău.

,,La data de 20 mai 2013, conducerea IPJ Caraş-Severin a declanşat procedura cercetării prealabile a şefului Poliţiei Municipiului Reşiţa pentru «comportare necorespunzătoare în serviciu, familie sau societate, de natură să aducă atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei » şi «încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri şi restricţii stabilite pentru poliţişti », aceasta definitivându-se la 24 mai 2013, când ofiţerul desemnat cu efectuarea cercetării prealabile a propus sesizarea Consiliului de disciplină care a fost numit la 29 mai. În şedinţa acestui organism colectiv de analiză juridică şi profesională a abaterilor comise de poliţist şi a modului în care acestea au fost cercetate din data de 6 iunie 2013 s-a propus, cu majoritate de voturi, sancţionarea comisarului-şef de poliţie Băjău Cornel  cu trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut”, explică Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului. Băjău a fost delegat imediat pe o funcţie inferioară, de execuţie, din cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor, la Poliţia Municipiului Caransebeş.

Din 20 august însă, s-a întors la Reşiţa, ca ofiţer în cadrul Serviciului Logistic al inspectoratului judeţean. Băjău contestase sancţiunea la superiorii săi de la Bucureşti, dar va ieşi la pensie dintr-o funcţie de execuţie, şi nu una de conducere, cum a avut până în momentul declanşării scandalului. „A făcut contestaţie, iar Inspectoratul General a confirmat sancţiunea dată de IPJ Caraş-Severin. Domnul Băjău are posibilitatea de a acţiona în instanţă”, a precizat comisarul-şef Grigore Stolojescu, şeful IPJ Caraş-Severin.

Comments

  1. marin says:

    Tupeu fara margini! Si-a tras interlopul casa la indigou cu vreun coleg de-al lui B?Vi se pare ca Ocsi, dupa tinuta avuta, e gazda sau oaspete? Nu toata lumea are 2 clase ca trenul sa puna botul! Au mai fost si altii la Eci acasa, cum i se spune in Deal!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/