Odată cu venirea primăverii și ridicarea restricțiilor legate de pandemie, „Colțul de Cultură” de la English Pub își reia activitatea mult apreciată de lugojeni.
Întâlnirile culturale se vor relua cu multă muzică și voie bună: concerte, recitaluri, lansări de carte, vernisaje de artă plastică, expoziții de fotografie de artă etc.
„Poate vă întrebați ce am pregătit pentru 2022? Concerte cu Mircea Vintilă și Pragu de Sus, Horea Silvio Crișovan și TM Groove, Duo Colompar, Jazzy Bit, Johnny Bota and Friends, Cezar Costescu, Marius Bobra & Band, Springtime Band 2.1 și mulți alții. De asemenea, vor fi multe lansări de carte și expoziții de artă vizuală”, spune ing. Dan Haica, amfitrionul de la English Pub.
Dintre acestea, Dan Haica amintește doar două momente. Este vorba despre revenirea apreciatului scriitor Radu Paraschivescu la clubul lugojean, programată sâmbătă, 2 aprilie, cu o nouă carte, apărută la Editura Humanitas: „Noi suntem români (Nimeni nu-i perfect)”. Autorul va vorbi și despre reeditarea romanului „Cu inima smulsă din piept”, o carte care a întrunit elogiile criticii, dar și ale publicului cititor, deopotrivă. În aceeași zi, Radu Paraschivescu va fi prezent cu lansare și la Bookfest – Timișoara.
Un alt eveniment marca „English Pub” va avea loc joi, 14 aprilie, de la ora 19.00, cu doi prieteni – artistul plastic Flora Răducan și scriitorul și criticul de artă timișorean Robert Șerban. Va fi vernisată expoziția de pictură intitulată „Eclectic” a Florei Răducan și va fi lansat volumul „Oameni în trening” de Robert Șerban.
Tot în aprilie, profesoara Cornelia Mariș va lansa o nouă carte, foarte interesantă, despre personalitatea muzicianului Nicu Covaci, de la legendara trupă Phoenix. După cel dedicat lui Moni Bordeianu, acesta va fi al doilea volum despre trupa Phoenix.
Colțul de Cultură de la English Pub a pornit la drum acum 12 ani, în 2010, cu un concert al îndrăgitului instrumentist și compozitor lugojean Freddy Stauber, stabilit în Germania. Peste puțin timp, a urmat primul spectacol de jazz, susținut de o trupă internațională valoroasă: Eugen Gondi Trio, în care Eugen Gondi a evoluat alături de saxofonistul Cătălin Milea și contrabasistul „Bam Bam” Rodriguez.
În cei 12 ani, la English Pub s-au organizat peste 300 de evenimente culturale, dintre care o sută de recitaluri și concerte.