Colterm are stocuri suficiente de cărbune și gaz pentru a asigura căldură în locuințele din Timișoara chiar dacă vor fi două luni de iarnă grea.
Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, anunță că societatea Colterm este pregătită să furnizeze căldură în locuințele abonaților săi la parametrii normali, în această iarnă.
„Așa arată 100.000 de tone de cărbune. Vorbim de rezerva de cărbune pe care am acumulat-o în ultimele luni ca să ne pregătim pentru iarnă. În dreapta mea vedeți un tren, un tren care chiar astăzi (n.r. miercuri) a adus 1.500 de tone care au fost descărcate și adăugate la această rezervă. Practic, pe lângă aceste 100.000 de tone de cărbune pe care deja le avem depozitate, mai sunt încă 100.000 de megawați înmagazinați în subteran. Gaz pe care, în mod evident, nu putem să-l filmăm, să vi-l prezentăm”, a declarat Ruben Lațcău, care s-a filmat în dreptul vagoanelor încărcate cu cărbune, ajunse la Colterm.
În aceste condiții, viceprimarul Timișoarei susține că societatea Colterm are suficiente stocuri pentru două luni de iarnă grea.
„Această rezervă pe care deja am acumulat-o asigură în acest moment deja două luni de iarnă grea. Suntem pregătiți în acest moment ca să avem o iarnă fără probleme la Timișoara”, a afirmat Ruben Lațcău.