Deși suntem în prima lună de toamnă, Colterm a început deja pregătirile pentru momentul în care va fi nevoită să furnizeze căldură în locuințele timișorenilor. Reprezentanții societății anunță că încep probele de presiune la rece peste câteva zile.
Colterm vine cu un anunț important pentru timișoreni. Abonații societății de termoficare sunt informați că, în vederea pregătirii sezonului de încălzire 2022 – 2023, începând cu data de 12 septembrie, se vor efectua probele de presiune la rece. Aceste probe includ și încărcarea instalațiilor interioare de apă.
Potrivit celor de la Colterm, probele se vor executa etapizat, în diferite zone ale oraşului, în funcţie de finalizarea lucrărilor pregătitoare. Data acestei operațiuni, pentru fiecare zonă în parte, se va publica atât pe site-ul Colterm (www.colterm.ro) și pe pagina de Facebook a companiei, cât și prin anunțuri care se vor afișa la scara fiecărui imobil.
„În acest sens, adresăm asociaţiilor de proprietari şi celorlalți utilizatori rugămintea să deschidă vanele de branşament, iar locatarii care lucrează la instalaţiile interioare şi au golit apa din instalaţii să-şi finalizeze lucrările şi să permită încărcarea acestora în condiţii de siguranţă, atât pentru ei cât şi pentru vecini. De asemenea, le adresăm solicitarea să nu mai efectueze lucrări care să necesite descărcarea lor și, totodată, să anunţe la dispeceratul Colterm S.A., la numerele de telefon 0256-494133; 0756.061.468 sau pe adresa de e-mail relatii@colterm.ro, eventualele probleme apărute la contoarele de energie termică (cabluri rupte, termorezistenţe distruse, contor inundat etc.) pentru a putea interveni operativ în soluţionarea lor, înaintea începerii sezonului de încălzire”, a informat Colterm.