Colterm se laudă că are deja stocuri de cărbune și gaze pentru la iarnă

colterm2
Cuib de vise 1000x100

Colterm se laudă cu faptul că are deja stocuri de cărbune și gaze, astfel încât frigul să nu mai ia societatea de termoficare a Timișoarei prin surprindere la iarnă. De asemenea, compania anunță că se realizează și o serie de lucrări de reparații.

Colterm anunță că pregătirile pentru sezonul de încălzire 2022 – 2023, începute încă de luna trecută, continuă. Principala preocupare a companiei este, în această perioadă, asigurarea stocurilor de combustibil. Așadar, societatea de termoficare a Timișoarei anunță că a încheiat luna iunie cu un stoc de 10.000 de tone de cărbune, „urmând ca și în perioada următoare să continuăm aprovizionarea, astfel încât, pentru asigurarea necesarului pentru sezonul rece următor, să avem asigurată cantitatea totală de cărbune”.

De asemenea, compania a înmagazinat și 6.000 MWh de gaze, din totalul de 40.000 MWh, cât este stabilit de autorități.

Totodată, continuă și lucrările de investiții demarate pe rețelele termice secundare și primară, în cadrul proiectului finanțat cu bani europeni. „Până în prezent, au fost executate lucrări pe o lungime de 4.825 metri rețea primară, dintr-un total de 9.067 metri (realizat 53,21 %) și 16.865 metri rețea secundară, dintr-un total de 20.095 metri (realizat 83,92 %)”, a precizat Cristian Amza, administratorul special al Colterm.

STPT job 1000x200

De asemenea, Colterm anunță că au fost executate și o serie de reparații la morile de cărbune de la cazanele de abur de la CET Sud. „Până în prezent, am finalizat reparațiile la două mori de la cazanul 3 și ventilatorul de gaze arse, precum și la instalațiile de termoficare din incinta CET Sud. Simultan, continuăm să executăm și lucrări pentru eliminarea neetanșeităților de pe rețelele secundare și primară, astfel încât să fie asigurate condiții optime de furnizare a energiei termice, în sezonul de încălzire 2022-2023”, a detaliat Cristian Amza.

Totodată, reprezentanții societății le amintesc clienților faptul că de vineri, 1 iulie, casieria care funcționa în incinta Shopping City Timișoara își încetează definitiv activitatea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/