Colterm, reparații de 200.000 euro înainte de furnizarea căldurii. Cum stă cu stocurile de cărbune și gaz

colterm3

Colterm susține că este mult mai bine pregătită pentru a furniza căldură în locuințele timișorenilor în această iarnă, față de anul precedent. Compania de termoficare a Timișoarei anunță că a investit 200.000 de euro în reparații și are stocuri de cărbune și gaz.

Cristian Amza, administratorul special al Colterm, susține că societatea de termoficare a Timișoarei este preocupată „de îmbunătățirea serviciilor de furnizare a încălzirii și apei calde de consum”. Pentru a nu mai fi luată prin surprindere, compania a început pregătirile pentru acest sezon rece încă din primăvară.

Așadar, potrivit reprezentanților Colterm, s-au achiziționat aproape 62.000 de tone de cărbune, din care aproape 10.000 au fost consumate odată cu pornirea sezonului de încălzire, la mijlocul lunii octombrie. Prin urmare, compania mare are un stoc de 52.000 de tone de cărbune. „În perioada următoare vom continua, într-un ritm mai accelerat, aprovizionarea, pentru asigurarea necesarului de consum pentru perioada de iarnă, cu precizarea că, la momentul actual, avem contractată întreaga cantitate de cărbune, estimată pentru sezonul 2022-2023 (210.000 tone)”, a afirmat Cristian Amza.

De asemenea, Colterm are pe stoc cantitatea de 38.500 MWh de gaze naturale, „cu precizarea că întreg necesarul de gaze pentru luna noiembrie a fost deja achitat în avans, ceea ce ne permite să nu folosim, deocamdată, din stocul înmagazinat menționat. Mai trebuie amintit că au fost încheiate opt contracte pentru achiziția de gaze naturale, pentru cantitatea de 190.165 MWh, cu livrare în perioada noiembrie 2022 – martie 2023, mai fiind încă necesară contractarea cantității de aproximativ 85.000 MWh, pentru care depunem toate diligențele necesare”.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Mai mult, suplimentar folosirii cărbunelui și gazului, în vara acestui an, Colterm a reușit obținerea autorizației pentru arderea de biomasă, astfel că, în prezent, se derulează și procedurile specifice pentru achiziționarea acesteia.

Am efectuat o serie de reparații importante la CET Sud, unele care nu s-au mai executat de ani de zile, cum ar fi, de exemplu, repararea canalelor de refulare mori, unde s-a intervenit ultima oară în 2013. De asemenea, au fost finalizate lucrările de reparații la Cazanele de abur (CA) nr. 1 și 3 (100 t/h) și la Turbina de abur (TA) nr. 1 (19 MW)”, a precizat Cristian Amza. Valoarea acestor lucrări se ridică la aproape 200.000 de euro, iar în prezent se mai realizează reparații la cazanul de abur numărul 2, care au termen de finalizare luna decembrie a acestui an.

Totodată, continuă și lucrările de investiții demarate pe rețelele termice, fiind reabilitate 82% din rețele primare propuse și 98% din cele secundare.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/