Colonada din Buziaş, monument unic în Europa, a necesitat reparaţii după ce câțiva tineri au jucat fotbal pe ea

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Un grup de tineri din Buziaş, cu vârste cuprinse între 15 și 22 de ani, nu au găsit un alt loc unde să se joace fotbal decât pe colonadă, monument istoric unic în Europa. Aceasta a fost deteriorată, unele bucăţi din lemn s-au fisurat. A fost reparată rapid, spun autorităţile din oraş, însă fapta în sine este condamnabilă, iar cei vinovaţi vor plăti din propriul buzunar.

„Au fost vreo 11 tineri care au venit pe colonadă, se îndreptau spre terenul de fotbal, dar între timp au şutat în colonadă şi au fisurat-o. Din fericire am reuşit să reparăm fisurile. Norocul nostru a fost că lemnul s-a putut înlocui. Dar ideea în sine că un monument frumos, curat a fost deteriorat… Au la dispoziţie tot parcul să se joace, au teren sintetic şi s-au găsit să joace pe colonadă. Puteau să se controleze, pentru că nu au fost copii mici”, a declarat Cristian Coandă, viceprimarul oraşului Buziaş.

promovare banner maxagro

Autorităţile au anunţat Poliţia, iar cei care vor fi găsiţi vinovaţi vor plăti amenzi şi vor trebui să suporte și pagubele.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/