Veche tradiție la români, colindatul dă mărturie despre felul cum înțelepciunea populară a știut să vestească, prin versuri, venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu. Colindele răsună în aceste zile în sala festivă a Primăriei Municipiului Caransebeș, primarul urbei Felix Borcean oferind în dar tuturor colindătorilor pungi cu dulciuri.
Colindele românești sunt încărcate de frumusețe și duioșie, dar au, totodată, și un puternic mesaj teologic. Au călcat pragul instituției câteva mii de colindători în aceste zile de la coruri de preșcolari de la toate grădinițele urbei, până la corurile parohiilor ortodoxe și bisericilor creștine din Caransebeș, conduse de către profesori de muzică, teologi, dirijori și cadre didactice, toți cu emoții în glas au reușit să transmită vestea Crăciunului cu tot ceea ce înseamnă tradiție și spiritualitate.
Prin vechimea lor, colindele sunt un tezaur valoros al culturii și spiritualității românești. Perioada pregătitoare Sărbătorii Nașterii Domnului este marcată de cântatul colindelor, ca modalitate de a vesti Întruparea Mântuitorului.