Colegiul Pacienților are, mai nou, o filială și în județul Caraș-Severin, președinte fiind tânăra Daiana Cornea. Aceasta a și pregătit prima acțiune a Colegiului în județ, care va avea loc pe 12 aprilie.
Este vorba despre o acțiune de donare de sânge care va avea loc joi, 12 aprilie, de la ora 10 la parterul Palatului Administrativ, în sala de ședințe. Deși acțiunea este realizată cu predilecție pentru angajații forului județean, poate dona sânge oricine dorește și este compatibil, chiar dacă vine din exterior.
De asemenea, toți cei care donează vor primi, conform legii, tichete de masă și gratuitate la transportul în comun. „Aceia care doresc pot dona aceste tichete Colegiului Pacienților din Caraș-Severin, noi intenționând să cumpărăm produse alimentare de pe ele pentru familia fetiției accidentate zilele trecute la Ticvaniu Mare, o familie săracă și cu șapte copilași”, a spus Daiana Cornea, președinta Colegiului Pacienților Caraș-Severin.
Acțiunea, organizată de Colegiul Pacienților în parteneriat cu Consiliul Județean Caraș-Severin și Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița, se dorește a fi un act umanitar, știută fiind criza gravă de sânge cu care se confruntă spitalele din județ.
Colegiul Pacienților este o organizație nonguvernamentală (ONG) cu reprezentativitate națională născută din dorința de a pune interesele oamenilor pe primul loc atunci când vine vorba de sănătatea umană. Sunt un grup de cetățeni reprezentativi la nivel național cu o creștere rapidă care au hotărât să nu mai lase la voia întâmplării modul în care sunt tratați, modul în care sunt cheltuiți banii plătiți pentru sănătate și nu în ultimul rând ce primim pentru banii plătiți.