Retim și ADID Timiș lansează campania “Eticheta Roșie”. Cele două societăți anunță lansarea campaniei “Eticheta Roșie”, având sloganul “Colectează separat, neapărat! Evită penalizările”
Evită penalizările RETIM și amenzile autorităților locale. Colectează separat, neapărat deșeurile. Această inițiativă are ca scop informarea timișenilor cu privire la consecințele serioase ale nerespectării regulilor de colectare a deșeurilor.
Legislația națională a introdus reguli și sancțiuni stricte pe care RETIM și ADID Timiș trebuie să le aplice. În baza acestor prevederi legale, se va factura dublul tarifului lunar în cazul în care se constată că deșeurile nu au fost depuse separat în recipientele de colectare. De asemenea, operatorul va refuza ridicarea recipientelor care conțin alte deșeuri decât cele menajere.
Cu privire la acest demers, Directorul General RETIM, Dan Pascu, afirmă: “Regulile de colectare separată sunt introduse în legislație de mai bine de 10 ani și am constatat că, în practică, foarte mulți cetățeni le cunosc în detaliu. Pe de altă parte, încă mulți cetățeni trăiesc cu impresia că amestecând deșeurile nu fac un lucru atât de rău și că oricum nu există un interes referitor la ce și cum depozitează în recipiente. În realitate, interesul tuturor (operator, autorități etc.) este unul major întrucât, odată amestecate deșeurile, sunt compromise șansele de reciclare a acestora. Modificările legislative recente ne obligă să acționăm ferm pentru a nu mai accepta colectarea deșeurilor amestecate. Cu puțină mobilizare, credem că vom ajunge să atingem și la colectarea separată o performanță reală, la nivelul cunoștințelor”.
În baza Ordonanței de Urgență nr. 92/2021, cu completările și modificările ulterioare, producătorii și deținătorii de deșeuri au obligația a colecta separat deșeurile și să nu le amestece cu alte deșeuri sau materiale cu proprietăți diferite, iar operatorii de colectare au obligația de a verifica respectarea acestei prevederi.
Agenții de teren RETIM și/sau reprezentanții autorităților vor verifica cu atenție recipientele de colectare și, dacă vor constata neconformități, le vor clasifica astfel:
1. Recipiente în care se constată că deșeurile nu au fost separate corect. În acest caz se va factura dublul tarifului obișnuit. Această măsură este prevăzută de art. 28^14, alin. 5 din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006.
2. Recipiente în care sunt identificate alte deșeuri decât cele menajere (deșeuri din construcții și demolări, deșeuri voluminoase, deșeuri periculoase, deșeuri de echipamente electrice și electronice, deșeuri vegetale, cadavre de animale etc.). Pentru acestea se va lua decizia de necolectare, în baza art. 75 din Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului public de salubrizare din județul Timiș și a art. 7 din contractul de prestări servicii încheiat între utilizatori și operatorul RETIM.
În caz de neconformitate, agenții de teren vor întocmi un proces-verbal care va conține dovezile necesare ale încălcării prevederilor legale. Acesta va fi trimis și către autoritățile locale (Poliție Locală, Primărie), care, în baza OUG 92/2021, vor putea să aplice amenzi de la 5.000 lei la 15.000 lei pentru persoanele fizice și de la 40.000 lei la 60.000 lei pentru persoanele juridice pentru nerespectarea obligației de colectare separată pe categorii de deșeuri.
Toți cetățenii din Timiș sunt îndemnați să se implice activ în activitatea de colectare separată a deșeurilor, contribuind astfel în mod decisiv la pregătirea în vederea reciclării acestora. Este esențial să se conștientizeze importanța acestui angajament comun și pentru a evita consecințele financiare nedorite. Evitarea penalizărilor și crearea unei comunități responsabile depind de implicarea fiecăruia dintre noi în acest proces.
Procesul de colectare separată este unul simplu. Retim încurajează cetățenii să consulte ghidurile de colectare disponibile pe site-urile RETIM și ADID Timiș pentru a se informa în detaliu și a acționa în conformitate cu prevederile legale.
Pentru mai multe informații și detalii despre campania Eticheta Roșie, puteți să vizitați site-ul RETIM – www.retim.ro/eticheta-rosie, sau să contactați operatorul la telefon +40 374 885 692, de luni până vineri, în intervalul orar 07:00-19:00.