Colectare selectivă pe patru secțiuni! Introducerea insulelor ecologice, un proiect care apelează și la simțul civic

insule ecologice digitalizate

Construirea de insule ecologice digitalizate la nivelul municipiului Lugoj se află într-o primă etapă, însă ideea începe să prindă contur. Până în prezent, s-a aprobat depunerea proiectului în vederea obținerii finanțării prin PNRR, componenta de management al deșeurilor.

În prima etapă, au fost propuse 12 terenuri pentru insule în Cartierul Cotu Mic, șase terenuri în Cartierul ITL și șapte terenuri în Micro II. Aceste insule vor fi folosite des, iar amplasarea containerelor trebuie să fie cu acces la stradă, pentru a fi mai ușor ridicate.

„Ce înseamnă, de fapt, aceste insule ecologice? Până acum, colectarea selectivă a deșeurilor se făcea în două containere, cel negru și cel galben. În insulele ecologice, colectarea selectivă se va face pe patru secțiuni, în loc de două. Noi ne pregătim pentru cinci secțiuni, dar prin acest proiect se finanțează insulele cu patru selecții. Deci vor fi patru containere pentru patru tipuri de deșeuri: biologic, hârtie-cartoane, plastic și sticle. Cea de-a cincea treaptă de selecție sperăm s-o punem în practică în viitor, cu alte fonduri”, spune Claudiu Buciu, iniţiator al proiectului.

Astfel, în Cartierul Cotu Mic, un teren de 3.777 mp va fi dezmembrat pentru a face loc la două insule ecologice, de 50 mp fiecare; un teren de 4.612 mp va fi dezmembrat pentru a face loc la două insule ecologice, de 50, respectiv 60 mp; un teren de 5.934 mp va face loc unui lot de 35 mp pentru o insulă ecologică; un teren de 6.937 mp va fi dezmembrat pentru a face loc la două insule ecologice, de 50 mp fiecare; un teren de 9.626 mp va fi dezmembrat pentru a face loc la două insule ecologice, de 35 mp fiecare și un teren de 9.556 mp va fi dezmembrat pentru a face loc la două insule ecologice, de 25, respectiv 50 mp.  Restul de suprafață reprezintă spații libere între blocuri, drumuri și zone verzi.

În Cartierul ITL, un teren de 29.953 mp va face loc la două insule ecologice de câte 35 mp; la fel, un teren de 29.813 mp va face loc la două insule ecologice de câte 35 mp, iar unul de 29.763 mp, pentru 50 mp destinați unei insule ecologice. Restul de suprafață va rămâne teren pentru curți și construcții în intravilan.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În cartierul Micro I, sunt prevăzute 12 terenuri (șase de 50 mp, trei de 48 mp și trei de 35 mp). În cartierul Micro II (str. Huniade), vor fi rezervate șapte terenuri pentru cinci insule de câte 50 mp și două de 35 mp.

Claudiu Buciu precizează că proiectul cu insulele ecologice este unul de proximitate și nu anulează viitorul centru de aport voluntar, unde vor putea fi transportate practic toate tipurile de deșeuri. Acesta va fi situat pe strada Timișoarei, în spate la Rompetrol. Terenul este deja dezmembrat, iar studiul de fezabilitate este în curs de finanțare.

Proiectul depinde de mai mulți factori, unul dintre aceștia fiind legat de conduita civică a lugojenilor. Ne amintim de cele 170 de tone de deșeuri aruncate în deponee ilegale pentru care Fondul de Mediu a amendat administrația locală, deși gunoaiele au fost aruncate pe terenuri proprietate privată. Cei în cauză se pare că nu au tras învățămintele de rigoare și deponeele ilegale au reînceput să apară, în aceleași locuri.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/