Pe ordinea de zi a ședinței de vineri a Consiliu Județean Caraş-Severin s-au aflat și câteva proiecte de hotărâre introduse în regim de urgență, printre ele fiind și cel privitor la modificarea structurii Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) cu noul subprefect, Cătălin Hogea.
Ajunși la acest subiect, consilierul județean Ioan Cojocariu a cerut ca ATOP să ia în discuție și problema contrabandei și a interlopilor de la frontiera cu Serbia. „În urma emisiunii de la Realitatea TV, eu cred că trebuie văzut ce se petrece acolo, în zona Oravița și mai ales cu contrabanda”, a spus Cojocariu.
I-a răspuns de îndată Ioan Crina, președintele ATOP Caraș-Severin: „Luna viitoare facem ședința la Moldova Nouă, iar șeful STPF Oravița a fost invitat și va fi prezent acolo, urmând să discutăm tocmai această problemă”.
Cojocariu a mai avut, însă, o doleanță: „Să fie invitat și Bucurică la lucrări!”.