În jur de 5.320 de cazuri de coronavirus au fost înregistrate la nivel național, potrivit documentului transmis de Grupul de Comunicare Strategică. Dintre acestea, 268 au fost raportate în Timiș, iar 76 în Caraș-Severin, unde rata de infectare a ajuns la 2,09.
Cei 268 de timișeni sunt din: Timișoara –149, Lugoj – 10, Buziaș – 3, Ciacova – 3, Deta – 2, Gătaia– 4, Jimbolia-3, Recaș =3. Sânnicolau Mare –1 , Belint-1, Bethausen -1, Bucovăț -2, Cenei-1, Criciova – 2, Denta – 2, Dudeștii Vechi – 1, Dumbrăvița – 15, Foeni -2, Găvojdia – 6, Ghiroda – 1, Giarmata -2,Giroc-13, Jebel -5, Lovrin – 1, Moșnița Nouă -5, Orțișoara – 4, Pădureni – 1, Parța = 2, Peciu Nou – 2, Racovița – 2, Săcălaz – 1, Sânandrei – 3, Sânmihaiu Român -5, Sag-3, Știuca -1, Tormac-1,Uivar -2, Variaș -2 și Voiteg -1.
În ultimele 24 de ore, au fost procesate 1.651 de teste, au intrat în carantină 540 de persoane, iar în izolare – 230. În spitale sunt internați 328 de pacienți, cu 13 mai mulți față de datele transmise ieri. Alți 44 sunt la ATI. De asemenea, au fost raportate și două decese.
În Timiș sunt monitorizate 23 de focare.
Coeficientul infectărilor, cumulate la 14 zile și raportate la 1.000 de locuitori, este de 4,29, iar numărul de cazuri, înregistrate de la începutul pandemiei, a ajuns la 9.473.
În Timișoara, rata de infectare este de 5,40.
Situația în Caraș-Severin:
În total, 2.738 de locuitori ai județului Caraș-Severin au fost depistați cu infecție, dintre care 76 au fost incluși în noul bilanț, în urma testelor procesate deja. De ieri până astăzi, au fost recoltate doar 33 de probe, dar nu au fost și procesate. În total, au fost prelevate 7.293 de probe.
Peste 950 de persoane au fost declarate vindecate. 481 au fost tratați în Reșița, 473 în Caransebeș, iar câte doi, în județele Timiș și Hunedoara.
De la începutul pandemiei, 148 de persoane au decedat. 140 în Caraș-Severin și opt în spitalele din Timiș. Două decese au fost raportate astăzi.
Este vorba despre o femeie din Reșița, decedată la Spitalul Județean. Avea 78 de ani și suferea de obezitate, hipertensiune arterială, fibroză pulmonară, cardiopatie ischemică și insuficiență venoasă.
O altă femeie a decedat la Spitalul Municipal Caransebeș. Suferea și de diabet zaharat, obezitate, hipertensiune arterială și cardiopatie ischemică cronică.
În unitățile sanitare sunt internați 142 de pacienți. Dintre aceștia, 72 în Reșița, 56 în Caransebeș și 14, în secțiile ATI din județ, cu unul mai mult față de raportarea emisă ieri.
Aproape 1.050 de persoane sunt în carantină sau în izolare la domiciliu.
Rata de infectare, în Caraș-Severin, este de 2.09, potrivit GCS.
Bilanțul la nivel național
Până astăzi, 7.067 de persoane, diagnosticate cu COVID-19, au decedat. În noul bilanț au fost incluse 99 de decese (54 bărbați și 45 femei).
Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, cinci decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, șase decese – la categoria de vârstă 50-59 de ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 36 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 decese la categoria de peste 80 de ani.
95 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat și alte afecțiuni, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru trei pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19, este de 11.489. Dintre acestea, 910 sunt internate la ATI.
Până astăzi, 1 noiembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 246.663 de cazuri de coronavirus și aproape 176.000 de pacienți au fost declarați vindecați.