Haos și atâta necunoaștere a legii nu au mai existat până în mandatul lui Romeo Dunca în Consiliul Județean Caraș-Severin!
A mărturisit-o chiar secretarul general al județului, Darian Ciobanu, în plenul Consiliului Județean, după care a refuzat contrasemnarea unor hotărâri adoptate în ședința ordinară din 8 februarie și a indicat câteva proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi care nu pot fi calificate ca fiind acte administrative, pe considerentul că nu au fost supuse votului și, în consecință, nu au fost adoptate.
Proiectul de hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, a programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuielile de funcționare, pe care unitățile administrativ-teritoriale din județ, în mod justificat, nu le pot finanța din venituri proprii, este primul care ridică probleme. Proiect inițiat de vicepreședintele Marius Isac, proiect cu care fusese suplimentată ordinea de zi. „E contrariant faptul că avizele comisiilor de specialitate au fost favorabile, iar rapoartele de specialitate ale compartimentelor de resort au fost negative, stipulând faptul că nu au fost respectate prevederile art.18 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.”, explică Darian Ciobanu pentru expressdebanat.ro.
Asupra proiectului respectiv s-a formulat de către consilierul județean Ioan Crina un amendament scris. Dar și un al doilea, de data asta verbal, aparținându-i celuilalt vicepreședinte, Ovidiu Rădoi.
Deși Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Județean Caraș-Severin stipulează că amendamentele formulate se supun votului în ordinea formulării lor și că dacă s-a adoptat un amendament, celelalte care se referă la aceeași problemă se socotesc respinse fără a se mai supune votului, președintele Romeo Dunca a inițiat procedură de vot și pentru amendamentul lui Rădoi, neluând în considerare opinia secretarului general.
Darian Ciobanu a mai subliniat ceva legat de proiectul respectiv. Amendamentul adoptat afecta întreaga lui substanță, motiv pentru care a solicitat transmiterea proiectului de hotărâre către inițiator cât și către compartimentul de specialitate. Președintele Dunca a optat să supună votului cererea de reexaminare, care a fost respinsă prin votul majorității. Imediat consilierii liberali au părăsit sala de ședințe in corpore. În deranjul creat, după 2 minute de pauză încuviințată de președintele Dunca, ședința s-a reluat cu discutarea punctului 2 de pe ordinea de zi. Proiectul privitor la repartizarea fondului la dispoziția consiliului județean, așa cum a fost amendat de grupul consilierilor județeni, nu a mai fost supus votului plenului nici pe articole, nici în ansamblu. „În atare condiții, se poate califica cu minime diligențe faptul că proiectul de hotărâre înscris la punctul 1 de pe ordinea de zi nu a fost adoptat, încălcându-se prevederile art.182 alin.1) din Codul administrativ. Diligența în privința supunerii la vot aparține în mod exclusiv președintelui consiliului județean. (…) Totodată dispozițiile art.123 alin.4) lit.e) stabilesc în sarcina președintelui și obligația de a supune votului consilierilor locali orice problemă care intră în competența de soluționare a acestuia, chiar și în ipoteza în care s-ar califica ca fiind o omisiune a acestuia prin care n-a supus votului proiectul de hotărâre, ci doar exclusiv amendamentul, acest lucru nu conferă proiectului de hotărâre atributul adoptării și cu atât mai puțin transformării acestuia în act administrativ.”, a învederat Ciobanu.
Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Județean Caraș-Severin reglementează aceleași aspecte, astfel că inexistența hotărârii consiliului județean privitoare la repartizarea fondului de 6%, pe considerentul că nu a fost supus votului pe articole și în ansamblu, e fără dubiu.
Probleme au fost și cu Proiectul de hotărâre privind utilizarea sumei de 71.028,28 mii lei din excedentul local al Județului Caraș-Severin rezultat la încheierea exercițiului bugetar 2023, în valoare de 95.002,18 mii lei, în anul 2024. Proiect asupra căruia au fost formulate o serie de amendamente. Au întrunit majoritatea de vot cerută de lege, numai că președintele Dunca a uitat din nou să supună votului proiectul pe articole și în ansamblu. „În atare condiții, se poate califica cu minime diligențe faptul că proiectul de hotărâre înscris la punctul 2 de pe ordinea de zi a ședinței ordinare din data de 08.02.2024 nu a fost adoptat.”, a concluzionat secretarul general.
Urmare a celor 3 amendamente aprobate la proiectul privind utilizarea excedentului, s-a modificat proiectul de hotărâre înscris la punctul 5 pe ordinea de zi, privind aprobarea bugetului propriu al Județului Caraș-Severin. Pe cale de consecință s-a modificat și proiectul de hotărâre înscris pe ordinea de zi la punctul 6, privind aprobarea bugetului propriu al Consiliului Județean Caraș-Severin și a bugetelor de venituri si cheltuieli ale instituțiilor și serviciilor publice de sub autoritatea Consiliului Județean Caraș-Severin.
„Proiectele de hotărâre înscrise la punctele 5, 6, 7, 8, 9, 10 sunt viciate pe considerentul că au fost amendate în temeiul proiectului de hotărâre privind utilizarea sumei de 71.028,28 mii lei din excedentul bugetului local al Județului Caraș-Severin rezultat la încheierea exercițiului bugetar 2023, in valoare de 95.002,18 mii lei, în anul 2024, care nu a fost adoptat, sens în care revenirea la situația anterioară nu este posibilă post factum, ci prezumă o operațiune materială, administrativă care să modifice/completeze și/sau asaneze viciul efectului de domino al neadoptării proiectului de hotărâre privind utilizarea excedentului după principiul accesoriul urmează principalul, dar principalul, în cazul dat nu s-a transformat într-un act administrativ.”, explică același Darian Ciobanu.
Pentru a reveni la o situație de normalitate și pentru a fi respectate rigorile legii, s-a convocat pentru săptămâna viitoare o nouă ședință a Consiliului Județean în care să se aprobe excedentul bugetului local al Județului Caraș-Severin, bugetul propriu al Județului Caraș-Severin pe anul 2024, precum și toate sursele acestuia.