CODRU plantează 10.000 de puieți în Timiș

plantari puieti codru timis

CODRU și-a propus să planteze 10.000 de puieți, în această toamnă, lângă o comună din Timiș unde inundațiile au făcut ravagii în urmă cu câțiva ani.

În 4 și 5 noiembrie va avea loc cea de-a doua sesiune de plantare CODRU Festival 2023. Plantările au loc în Iohanisfeld și ,vor întări și îmbogăți perdeaua forestieră construită după inundațiile produse în urma cu câțiva ani.

„Timp de două zile participanții se vor bucura și de natură, iar împreună vor contribui la realizarea instalației artistice Land Art Connecting Spaces. Aceasta va fi construită din materiale extrase sau preluate direct din natură (lemn, rocă, pământ) din zonă și va fi expusă acolo. Ca în fiecare an, va fi amenjată o zonă de relaxare cu activități interactive pentru toate vârstele. Pe scena special amenajată vor fi susținute concerte de către mai mulți artiști locali și nu numai”, transmite CODRU.

Participarea este gratuită, transportul și ustensilele necesare plantării sunt asigurate de către organizatori. Cei care doresc să se alăture sunt rugați să se înscrie aici.

Până acum Asociația CODRU Festival a organizat trei sesiuni de plantare, natura a devenit mai verde și mai bogată cu 18.000 de copaci. În 2019 și 2022, au avut loc sesiuni de ecologizare la Pădurea Bistra, locul care a devenit casa și scena CODRU Festival. Iar în această primăvară mii de voluntari s-au alăturat campaniei și au participat la sesiunea de plantare organizată la Două Dealuri, Recaș.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/