Se licitează Centura Timișoara Vest

centura timisoara vest

Până la finalul acestui an, CNAIR ar trebui să lanseze licitația pentru proiectarea și execuția Centurii Timișoara Vest.

Vestea a venit de la ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, aflat la Timișoara. Acesta a declarat că procedura ar putea fi începută în decembrie.

„În decembrie, o investiție la care țin foarte mult, va fi lansată licitația pentru Centura Timișoara Vest la 4 benzi. S-a terminat studiul de fezabilitate, suntem în această lună în acele proceduri care țin de indicatorii tehnico-economici, chestiuni de birocrație. În decembrie vom lansa licitația pentru Centura Vest”, a spus ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

La începutul lunii octombrie, CNAIR a solicitat emiterea avizului de mediu pentru începerea construirii variantei de ocolire pe partea de vest.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„CNAIR anunță publicul interesat asupra depunerii raportului privind impactul asupra mediului, pentru proiectul «Varianta de ocolire Timișoara Vest» propus a fi amplasat în municipiul Timișoara, comunele Sânmihaiu Român și Săcălaz, intravilan și extravilan, județul Timiș”, transmitea CNAIR.

Valoarea studiului de fezabilitate întocmit a fost de 5 milioane de lei și a fost finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/